Home » Auto » Care este cea mai ieftină mașină prin Programul Rabla 2022. Nu este Dacia

Care este cea mai ieftină mașină prin Programul Rabla 2022. Nu este Dacia

Voicu Costin / 15.04.2022, 12:58

Dorința românilor de a achiziționa o mașină nouă, a crescut în ultimii ani. Dacă a fost lider de vânzări în România, datorită prețului mic al mașinii prin achiziţionarea unui autovehicul nou prin programul Rabla. Nu doar programul Rabla a convins oamenii să își cumpere o mașină marca Dacia, ci și prețurile mici, dar se pare că acest lucru s-a schimbat. În momentul de față, Dacia nu mai este cea mai ieftină mașină de pe piață. Care este cea mai ieftină mașină prin Programul Rabla 2022?

Cele mai ieftine mașini prin Rabla Clasic 2022

Cea mai ieftină mașină din România prin Rabla 2022 este Suzuki Ignis, la un preț de 9.750 de euro cu TVA. Prețul de listă, fără Rabla, este de 13.025 euro cu TVA.

Renault Clio este mai ieftin prin programul Rabla decât un model Dacia. Renault Clio costă 9800 euro cu TVA.

Cea mai ieftină Dacia din România este acum modelul electric Spring, datorită bonusului Rabla Plus. Costă 10.150 euro cu TVA. Însă pentru românii care vor o mașină cu combustie internă, cea mai ieftină Dacia este un Sandero Stepway la 10.500 euro cu TVA prin Rabla Clasic.

Rabla Clasic 2022

În ceea ce priveşte „Rabla Clasic”, prima de casare este de 6.000 lei pentru un autovehicul uzat, respectiv de 9.000 lei pentru două autovehicule vechi, la care se pot adăuga următoarele beneficii:

  • Ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou (cu excepţia motocicletelor), al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP.
  • Ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou (cu excepţia motocicletelor), echipat cu motorizare GPL/GNC.
  • Ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou (fără motociclete), echipat cu sistem de propulsie hybrid.
  • Ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

O altă modificare se referă la vechimea autovehiculului uzat eligibil în cadrul programului, care trebuie să fie de cel puţin 6 ani de la data primei înmatriculări în România, faţă de 8 ani cât se solicita anterior. Pentru achiziţionarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 6.000 lei, la care se pot adăuga:

  • Un ecobonus de 1.500 lei pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC.
  • Un ecobonus de 1.500 lei pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

În ceea ce priveşte Programul Rabla Plus, s-a introdus obligativitatea casării unui autovehicul uzat pentru achiziţionarea unui autovehicul nou. Totodată, pentru fiecare autovehicul nou, există posibilitatea casării a maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul finanţării este următorul:

  • 000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau un autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in (cu excepţia motocicletelor), care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat.
  • 000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate.
  • Pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani şi care are norma de poluare nu mai mare de Euro 3, se mai poate acorda un ecobonus de 1.500 lei/autovehicul.