Home » Când, unde, cum » 5 cazuri de canibalism care au șocat lumea. Momente îngrozitoare din istorie

5 cazuri de canibalism care au șocat lumea. Momente îngrozitoare din istorie

Manolică Anca / 03.09.2021, 15:00
5 cazuri de canibalism care au șocat lumea. Momente îngrozitoare din istorie

În lumea civilizată, canibalismul este privit ca un act profund respingător, care provoacă repulsie. Cazurile de canibalism au fost dintotdeauna un subiect tabu, cei care apelau la o astfel de practică fiind considerați adevărați monștri. Iată doar câteva exemple de cazuri de canibalism care au șocat lumea. Foamea extremă i-a împins să facă gesturi îngrozitoare.

1. Cazuri de canibalism care au șocat lumea. Băiatul sacrificat pe mare

În anul 1884, politicianul autralian Jack Want a cumpărat un yacht din Anglia și a recrutat patru marinari care să îl aducă în Australia. Este vorba despre Tom Dudley (32 de ani), Edwin Stephens (37 de ani), Ned Brooks (27 de ani) și Parker, un adolescent din Itchen Ferry Village.

După 47 de zile de călătorie pe mare, în timp ce se aflau în sudul Oceanului Atlantic, echipajul s-a confruntat cu o vreme rea. În urma valurilor uriașe, yacht-ul s-a scufundat, însă aceștia au apucat să lanseze o barcă de salvare la timp. Nu aveau cu ei decât o sticlă cu apă și câteva conserve de carne, care s-au terminat rapid. Se aflau la peste 2.500 de km de țărm, fără apă, mâncare și se confruntau cu arsurile solare, deshidratarea și malnutriția.

După ce au trăit mai mult de o săptămânăî cu carnea unei broaște țestoate pescuite și cu de ploaie, ei au început să devină din ce în ce mai disperați și îngroziți că ar putea muri. Astfel că, lui Dudlei i-a venit ideea bizară de a trage la sorți cine să moară pentru a îi salva pe ceilalți. Bineînțeles, ceilalți nu au acceptat propunerea.

Însă, după 21 de zile, Parker, s-a îmblnăvit grav, fiind extrem de slăbit și delirând. Atunci, Dudley a insistat și a reușit în cele din urmă să îl convingă pe Stephens să îl sacrifice pe băiat, pentru că oricum moartea era inevitabilă pentru el.

Cei doi l-au omorât pe adolescent, tăindu-i gâtul. I-au băut sângele și s-au hrănit cu carnea lui. Capul și oasele le-au aruncat în apă, iar carnea care rămăsese a fost pusă la uscat. Însă, după trei zile, aceștia au fost salvați de un vas german. Ulterior, aceștia au fost acuzați de crimă, Brooks fiind martorul acuzării. Deși condamnați la moarte, ei au fost grațiați după câteva săptămâni.

2. Expediția Greely: unii eroi suspectați de canibalism

În anul 1881, locotenentul Adolphus Greely a plecat într-o expediție la Polul Nord, cu scopul de a înființa o stație de cercetare meteorologică. Acest lucru a fost dus la bun sfârșit, însă condițiile începuseră să se deterioreze. Vremea nefavorabilă le-a dat mari bătăi de cap, pentru că cele două tentative de a le fi livrate provizii, în 1882, respectiv 1883, au eșuat.

Participanți ai expediției Greely
Participanți ai expediției Greely

Văzând că mâncarea aproape se termina, locotenentul a mutat tabăra de expediție în Cape Sabine, acolo unde spera să găsească provizii și unde navele puteau ajunge. Însă, hrana găsită acolo nu le ajungea decât pentru câteva săptămâni. Astfel, au început mulți dintre ei să se îmbolnăvească și să moară. Până pe 22 iunie 1884, când au ajuns echipele de salvare, numai 6 din cei 25 care au pornit în expediție mai erau în viață.

Ajunși acasă și fiind primiți ca niște eroi, nu a durat mult până să fie acuzați de canibalism. Deși nu au fost confirmate oficial, presa de atunci scria că rămășitele care au fost aduse înapoi în țară nu erau decât niște oase bine curățate de carne.

3. Cazuri de canibalism care au șocat lumea. Expediția Donner

Acesta este un alt caz celebru de canibalism. În mai 1846, un grup de coloniști, condus de Goerge Donner și James Reed, a plecat spre California cu o caravană de căruțe. Însă, vremea nefavorabilă i-a obligat să își petreacă iarna dintre 1846 și 1847 în mijlocul zăpezilor din Sierra Nevada.

Numai 48 din cei 87 de mebri au reușit să supraviețuiască, aceștia povestind că fiind rămași fără hrană și amenințați de hiportermie, au recurs la canibalism.

4. În timpul aseidiului Leningradului, oamenii au ajuns să se mănânce între ei

Asediul germanilor asupra Leningradului a durat din septembrie 1941 până în ianuarie 1944. În cele aproximativ 900 de zile, peste 800.000 de oameni ajunseseră să moară de foame. Detaliile tragediei au fost ținute mult timp ascunse de regimul comunist, însă separarea URSS-ului a scos la iveală totul. Oamenii mureau pe capete și erau în stare să facă orice pentru a supraviețui.

Asediul Leningradului
Asediul Leningradului

Jafurile și crimele erau la ordinea zilei, iar zvonurile în ceea ce priveau canibalismul erau tot mai dese. Aceștia mergeau chiar în spitale și amputau membrele celor decedați, pentru a se hrăni. Potrivit registrelor NKVD, circa 2.000 de oameni au fost arestați pentru asta. Însă, marea majoritate a celor care recurgeau la canibalism erau femeile singure, mame cu copii care își ucideau pruncii pentru a-i hrăni pe cei mai mari.

5. Cazul echipei de rugby a unui liceu din Uruguay

Pe 13 octombrie, echipa liceului uruguayan Stella Maris mergea cu avionul către Santiago de Chile, pentru a participa la un meci. Din cauza vremii nefavorabile, avionul s-a prăbușit în Munții Anzi, la granița dintre Argentina și Chile.

Vreme de 11 zile au fost cputați de echipele de salvare, însă fără a da de urma lor. Ulterior, autoritățile i-au declarat morți. Însă, în tot acest timp, supraviețuitorii treceau prin clipe de groază. 16 membri au rămas pe vârful muntelui vreme de două luni, la peste 3.600 de metri altitudine. Fiindcă iarna era extrem de grea, ei au fost nevoiți să mănânce carnea colegilor care muriseră.

Decizia de a recurge la acest ultim gest a fost una extrem de greu de luat, având în vedere că erau colegi și prieteni apropiați. Însă, numai așa au putut supraviețui.