Home » Când, unde, cum » 84 de ani de la moartea Reginei Maria. De ce i spunea „Mama răniţilor” sau „Regina-soldat”

84 de ani de la moartea Reginei Maria. De ce i spunea „Mama răniţilor” sau „Regina-soldat”

Manolică Anca / 18.07.2022, 16:05
84 de ani de la moartea Reginei Maria. De ce i spunea „Mama răniţilor” sau „Regina-soldat”

18 iulie 1938 – 18 iulie 2022. 84 de ani de la moartea Reginei Maria. Una dintre cele mai fascinante capete încoronate ale Europei și una dintre cele mai extraordinare și independente femei ale secolului nostru. Află de ce a fost supranumită „Mama răniţilor” sau „Regina-soldat”.

Se împlinesc 84 de ani de la moartea Reginei Maria

Regina Maria este simbolul Unirii şi al României Mari. A avut un rol extrem de important în Primul Război Mondial, a fost un bun diplomat și a fost primul şef de stat care a pus România pe harta lumii. A fost iubită de toată lumea, dar a fost și subiectul multor controverse.

Maria Alexandra Victoria, iubita regină a României, s-a născut ca Prințesă a Marii Britanii și Irlandei, la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. A fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, duce de Edinburgh (1844–1900) și a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853-1920).

Pe 10 ianuarie 1893 s-a căsătorit cu un bărbat cu zece ani mai în vârstă decât ea, pe care abia îl cunoștea și pe care nu-l iubea. Era Prințul moștenitor Ferdinand, nepotul, crescut în Germania, al regelui Carol I al României și un văr îndepărtat al conducătorilor Prusiei.

Mutată în România, Principesa Maria s-a remarcat foarte repede prin calitățile sale, devenind o figură publică extrem de apreciată printre români. Ba mai mult, George Coşbuc i-a închinat și o poezie în care îi ura să devină un „al doilea soare“ pentru România.

Regina Maria
Regina Maria

A fost Regina României între 1914 şi 1927 și de numele său se leagă o mulțime de lucruri benefice pentru țară

O femeie inteligentă, frumoasă, plină de curaj şi de determinare, regina s-a implicat încă de la început în viaţa culturală românească, de numele său legându-se o mulțime de acte de binefacere.

În Primul Război Mondial a devenit erou naţional, după ce a participat activ pe front. A încurajat răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu a avut teamă gloanţe, de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. Nu degeaba a ajuns să fie supranumită „Mama Regina”, „Mama răniţilor” şi „Regina-soldat” (a fost comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o).

De asemenea, a pus bazele organizației „Regina Maria”, care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă. Iar puterea sa a ajuns și peste hotare, în încercarea consolidării statutului de putere regională al României. Și grație farmecului și distincției înnăscute, Regina Maria s-a remarcat și a făcut cunoscută România în întreaga lume.

După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Suverana și-a îndreptat toată energia către bunului mers al ţării, sub domnia nepotului său, Regele-copil Mihai. Din păcate, s-a îmbolnăvit în 1936. A plecat la tratament în străinătate, dar a fost prea târziu. A murit la Sinaia, pe 18 iulie 1938, la numai 62 de ani, după o grea suferință.