Home » Când, unde, cum » Ce personalități apar pe bancnotele din România. Lista completă a figurilor de la 1 leu la 500 de lei

Ce personalități apar pe bancnotele din România. Lista completă a figurilor de la 1 leu la 500 de lei

Alexandru Cazacu / 28.06.2022, 13:24
Ce personalități apar pe bancnotele din România. Lista completă a figurilor de la 1 leu la 500 de lei

După cum bine știm, pentru a achiziționa diverse mărfuri sau pentru a plăti unele servicii avem nevoie de bani. În prezent, la nivel global există nu mai puțin de 183 de monede naționale, iar printre acestea se numără și leul românesc. La momentul actual, în țara noastră circulă opt bancnote emise BNR. Deși le folosim zilnic, nu de multe ori suntem atenți la figurile de pe bancnotele din România. Haideți să vedem personalități apar pe bancnotele de la 1 la 500 de lei.

Ce personalități apar pe bancnotele din România

Cu siguranță, toți românii știu că bancnotele românești au valori de la 1 leu și până la 500 de lei, însă atunci când li se cer informații cu privire la acestea, mulți din ei nu vor ști ce să răspundă. Una dintre aceste situații este cea cu privire la personalitățile care apar pe bancnotele din România.

Trebuie să menționăm faptul că, pe bancnotele autohtone sunt imprimate chipuri ale unor oameni  importanți din istoria țării noastre. Așadar, în rândurile de mai jos veți afla ce personalități apar pe bancnotele din România, dar și alte detalii despre acestea.

Bancnota de 1 leu

Pe fața bancnotei românești cu cea mai mică valoare apare chipul lui Nicolae Iorga. El a fost prim-ministru al României în perioada 1931 – 1932. Pe verso este imprimată imaginea Mănăstirea Curtea de Argeș și stema Țării Românești. Bancnota de 1 lei este de culoare verde, iar dimensiunile acesteia sunt de 120 x 62 mm.

Bancnota de 5 lei

George Enescu este cel a cărui chip apare pe bancnota de 5 lei. Pentru cei care nu știu, George Enescu a fost un mare compozitor român. Pe verso apare Ateneul Român, un pian și o partitură muzicală. În ceea ce privește culoarea acestei bancnote, după cum bine știm, violetul este predominant. Dimensiunile sunt 127 x 67mm.

Ce personalități apar pe bancnotele din România – Bancnota de 10 lei

Pe fața bancnotei de 10 lei apare chipul celebrului pictor român, Nicolae Grigorescu. Pe verso apare o culă oltenească, dar și un fragment dintr-o pictură. Culoarea predominantă este roșu, iar dimensiunile bancnote de 10 lei sunt de 133 x 72 mm.

Bancnota de 20 de lei

Bancnota de 20 de lei este mai nouă, iar pe fața acesteia apare, în premieră, chipul unei personalități feminine. Mai exact, este vorba despre Ecaterina Teodoroiu. Pe spatele bancnotei este imprimată o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, dar și Mausoleul de la Mărășești. Dimensiunile sunt 136 x 77 mm, iar culoarea predominantă este verde-oliv.

Ce personalități apar pe bancnotele din România
Ce personalități apar pe bancnotele din România – Bancnota de 20 de lei

Bancnota de 50 de lei

Pe bancnota de 50 de lei apare nimeni altul decât aviatorul Aurel Vlaicu. Pe verso este imprimată imaginea unui prototip de avion. De asemenea, pe spatele bancnotei de 50 de lei mai apare și un cap de vultur. Tonurile de galben sunt predominante, iar dimensiunile sunt de 140 x 77 mm.

Ce personalități apar pe bancnotele din România – Bancnota de 100 de lei

Scriitorul și dramaturgul Ion Luca Caragiale apare pe fața bancnotei de 100 de lei. În schimb, pe verso apare atât statuia scriitorului, cât și clădirea Teatrului Național din București. Bancnota de 100 de lei are dimensiunile de 147 x 82 mm, iar culoarea predominantă este albastru.

Bancnota de 200 de lei

Pe fața acestei bancnote apare Lucian Blaga. El a fost poet, filozof, eseist, dramaturg, jurnalist, profesor universitar, dar și diplomat român. Pe verso apar statueta Gânditorul de la Hamangia și o moară veche de apă. Culoarea predominantă a bancnotei este portocaliu, iar dimensiunile sunt de 150 x 82 mm.

Ce personalități apar pe bancnotele din România – Bancnota de 500 de lei

Bancnota românească cu cea mai mare valoare este cea de 500 de lei. Pe față apare chipul marelui poet român Mihai Eminescu, iar pe verso este imprimată o pagină din ziarul Timpul. Tot pe spatele bancnotei de 500 de lei mai apare un tei, dar și clădirea Bibliotecii din Iași. Culoarea predominantă este gri.