Sfânta Parascheva este cea mai cunoscută dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se regăsesc pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din toată țara sunt închinate ei pentru a le ocroti. La acestea se alătură creștinii parohiilor din nordul Greciei, din Serbia sau Bulgaria, ce o cinstesc și ei în fiecare an, pe 14 octombrie.
Sfânta Parascheva are un loc important în inimile tuturor credincioșilor. Iubirea și evlavia faţă de Cuvioasa se explică prin convingerea şi constatarea că este mult folositoare prin rugăciunile sale înaintea Domnului, ajuntând pe fiecare la nevoie. Acatistul care îi este închinat o numeşte „izvorâtoare a milostivirii” şi „ocrotitoare neobosită”, iar minunile pe care le-a săvârșit sunt o întărire puternică a acestor cuvinte.
În fiecare an, pe 14 octombrie, lăcașurile de cult ortodoxe de pretutindeni o prăznuiesc pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit ea este cinstită în Moldova, la Iași, acolo unde se regăsește racla cu Sfintele Moaște de mai bine de 350 de ani. Acestea sunt izvor de binecuvântare şi însănătoşire duhovnicească şi trupească pentru toţi cei care ăi cer prin rugăciune să fie mijlocitoare către Dumnezeu.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Aproape două secole, moaștele Sfintei Parascheva s-au odihnit în satul natal. Amenințarea otomană a dus la mutarea osemintelor. Întâi, au ajuns la Târnovo, în Bulgaria, unde au stat aproape o sută de ani. După ce țaratul bulgar a fost desființat de turci, moaștele Sfintei Parascheva au fost ascunse în mai multe biserici din Belgrad, până în 1521. Dar, rând pe rând, regiunile au fost cucerite de otomani.
În cele din urmă, patriarhul grec al Constantinopolului le răscumpără de la sultan și le trimite la Constantinopol. În 1641, voievodul Vasile Lupu reușește să le cumpere și să le aducă în România, la Biserica Trei Ierarhi din Iași. În 1888, un incendiu care a cuprins biserica a devastat tot ce i-a ieșit în cale, însă singurul obiect neatins de flăcări a fost racla cu sfintele moaște ale Sfintei Parascheva. Aceasta a fost ulterior mutată la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sunt și astăzi.
În ziua de 14 octombrie Biserica Ortodoxă sărbătorește hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, iar Iașul devine unul dintre cel mai mare centru de pelerinaj din România. Zeci de mii de români din toate colțurile țării, chiar și din străinătate, se adună în fiecare an pentru a se închina la racla cu Sfintele Moaște.
Mii de oameni se roagă la Sfânta Parascheva, „ocrotitoare neobosită”, pentru că îi ferește pe oameni de boli, grindină și trăsnete, ocrotește femeile însărcinate, iar pe copii îi apără de deochi. De asemenea, acesteia i se mai spune și Sfânta Vineri, deoarece în mitologia românească asta înseamnă o divinitate justițiară, care devine ocrotitoare și veghează asupra sănătății oamenilor.
Totodată, trebuie amintite și multe din minunile săvârșite de Sfânta Parascheva, precum vindecarea celor șchiopi, surzi, ciungi și a tot felul de boli. Ea a primit harul lui Iisus Hristos, cel care a preamărit-o.