Ne petrecem aproximativ o treime din viață dormind. Cu toate acestea, de multe ori este destul de greu să ne amintim detaliile viselor noastre. Dar, de ce uităm ce visăm atât de repede? Ei bine, veți afla acest lucru în rândurile de mai jos. Haideți să vedem ce se întâmplă în creierul nostru atunci când visăm.
Visul este o serie de gânduri, imagini și sentimente care apar în conștiința noastră în timp ce dormim. Visele apar atunci când anumite zone ale creierului sunt activate printr-o serie de tipare electrice și activități chimice.
Există mai multe teorii despre funcționalitatea viselor, însă, principala este că visele sunt direct legate de procesele de consolidare a memoriei. Conform oamenilor de știință, atunci când dormim creierul reactivează noi cunoștințe și amintiri în vise pentru a le reorganiza. Dar totuși, de ce uităm ce visăm?
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Sunt mai multe motive pentru care uităm un vis, iar câteva dintre acestea sunt următoarele:
De asemenea, există și câteva moduri care ne pot ajuta să ne amintim visele. Putem, de exemplu, să ținem un jurnal care să ne ajute în procesul de amintire a viselor. Mai exact, dacă ținem un caiet și un pix lângă pat, vom avea șansa de a ne nota elemente din vis imediat după ce ne trezim. Notițele scrise ne pot ajuta să păstrăm visul în memorie și să ne gândim la semnificația lui.
Încearcă să îți amintești fiecare vis. Fă acest lucru în mod regulat, nu doar atunci când un vis pare că merită amintit. Făcând asta, procesul de amintire a viselor va deveni mai ușor în timp.
Fă-ți un program de dormit. A merge la culcare la aceeași oră în fiecare zi te va ajuta să-ți îmbunătățești calitatea somnului, iar mai târziu, corpul tău va începe să te trezească imediat după faza REM. În acest caz, va fi mult mai ușor să-ți amintești visele.