Home » Când, unde, cum » Lucruri interzise în bagajul de mână din avion. Ce nu ai voie sub nicio formă să iei cu tine

Lucruri interzise în bagajul de mână din avion. Ce nu ai voie sub nicio formă să iei cu tine

Alexandru Cazacu / 23.01.2022, 12:14
Lucruri interzise în bagajul de mână din avion. Ce nu ai voie sub nicio formă să iei cu tine

În ultima vreme, foarte mulți oameni aleg transportul aerian atunci când călătoresc, mai ales pentru că astfel ajung mai rapid la destinație. Ba chiar mai mult de atât, conform statisticilor, acesta este și cel mai sigur mijloc de transport. Însă, există unele obiecte pe care nu ai voie să le iei cu tine atunci când călătorești cu avionul. Așadar, noi ți-am pregătit în următoarele rânduri o listă cu lucruri interzise în bagajul de mână din avion.

Lucruri interzise în bagajul de mână din avion

După cum bine știm, atunci când călătorești cu avionul ai dreptul la două tipuri de bagaje: unul de mână și unul de cală. Acesta din urmă este mai mare, iar călătorul poate transporta în el aproape orice. Pe de altă parte, bagajul de mână este mai mic și luat de către pasager în aeronavă, iar în cazul acestuia lucrurile sunt mai restrictive.

Mai întâi, este important să menționăm faptul că obiectele permise atât în bagajul de mână, cât și cel de cală sunt stabilite de organismele internaționale din aviația civilă. Însă, fiecare companie aeriană are poate avea și regulile proprii, iar unele situații pot fi puțin diferite. Află în rândurile de mai jos care sunt lucrurile interzise în bagajul de mână.

Conform regulilor general acceptate, lucrurile care sunt interzise în bagajul de mână sunt următoarele:

  • Obiecte cu vârf sau muchii ascuțite: tirbușoane, cuțite, foarfece, bricege, seringi, ace, aparate/lame de ras;
  • Arme sau dispozitive care lansează proiectile: muniție, rachete, canistre cu fum, arme cu bile, arme din artele marțiale, catapulte, arbalete, pistoale;
  • Unelte: topoare, funii, cabluri, ciocane, bare metalice, unelte universale, cuțite cu deschidere automata, mașini de găurit, șurubelnițe;
  • Echipamente sportive și de camping precum: butelii de gaz, skateboard-uri, arcuri cu săgeți, crose de golf sau de hochei, schiuri, torțe cu gaz, patine cu rotile, lansete etc.
  • Substanțe si dispozitive explozive și incendiare: aprinzătoare, detonatoare, dinamită, artificii, torțe, petarde, grenade, mine, explozibil, gaz, combustibil lichid;
  • Dispozitive cu efect paralizant și substanțe chimice și toxice: spray-uri paralizante, stingătoare, acizi, baze, substanțe radioactive, otravă;
  • Obiecte contondente: bâte de baseball și softball, bastoane, echipamente specifice artelor marțiale.
Ce lucruri sunt interzise în bagajele de mână din avion
Ce lucruri sunt interzise în bagajele de mână din avion

După cum am menționat și anterior, fiecare companie aeriană în parte are propriul set de reguli. De asemenea, atât dimensiunea, cât și greutatea bagajului de mână din avion pot fi diferite de la un operator la altul. În concluzie, lucrurile interzise în bagajul de mână din avion sunt cele care pot fi folosite pentru a pune în primejdie siguranța pasagerilor și a aeronavei.

Bagajele de mână ale copiilor

Părinții știu cât de dificilă poate fi călătoria cu un copil, mai ales atunci când trebuie să ne încadrăm în limitele admise ale bagajului. Pentru a le atrage atenția și a le face călătoria mai plăcută, ar fi nevoie de câteva lucruri micuțe, cum ar fi creioane de colorat și hârtie, jucăria preferată sau unele jocuri educative. Ei bine, unele companii oferă celor mici daruri din acest punct de vedere.

De asemenea, companiile aeriene permit la bordul aeronavelor mâncarea pentru copiii mici, însă aceasta nu poate fi încălzită la bor. În acest context, părinții pot achiziționa oricând mese plătite, iar unii operatori le permit pasagerilor lor să solicite masa pentru copii, în timpul rezervării biletului, conform vola.ro.