Home » Când, unde, cum » Povestea de coșmar a tinerei care a fost ținută captivă, timp de 24 de ani, de propriul tată. I-a născut 7 copii. Cum a ajuns să fie eliberată

Povestea de coșmar a tinerei care a fost ținută captivă, timp de 24 de ani, de propriul tată. I-a născut 7 copii. Cum a ajuns să fie eliberată

Cojocaru Cristian / 01.02.2022, 10:09

Toată această poveste parcă a fost desprinsă dintr-un film de groază. Tatăl și-a ținut fiica ostatică timp de 24 de ani în subsolul casei lui. Cu toate acestea, pentru o tânără, acesta nu a fost un film de groază, ea fiind ținută captivă în viața reală. Află întreaga poveste a lui Elisabeth Fritzl și cum a reușit să scape după mai bine de două decenii de captivitate.

Tânăra care a fost ținută captivă timp de 24 de ani

Elisabeth poate fi numită pe bună dreptate o supraviețuitoare, după tot tratamentul primit din partea tatălui ei. Ea a fost violată și torturată de către cel care trebuia să o protejeze de-a lungul vieții, Josef Fritzl. Elisabeta a avut șapte copii împreună cu tatăl ei, dintre care unul a murit la naștere.

Fritzl, în vârstă de 85 de ani, își ispășește pedeapsa pe viață într-o unitate specială pentru deținuții cu probleme psihice din închisoarea Krems-Stein din Austria. În data de 28 august 1984, Josef Fritzl și-a chemat fiica Elisabeth, atunci în vârstă de 18 ani, la subsolul casei familiei din Austria.

Reamenaja o ușă la pivnița recent renovată și avea nevoie de ajutor pentru a o transporta. Însă intențiile acestuia erau cu totul altele. El a utilizat un prosop îmbibat în eter pentru a o răpi. În următorii 24 de ani, interiorul acelei pivnițe era singurul lucru pe care Elisabeth îl va vedea.

Josef a mințit atât poliția cât și pe mama tinerei că ea a fugit și s-a alăturat unui cult. În tot acest timp, Fritzl și-a agresat fiica și a abuzat-o sexual. Ea a născut șapte copii rezultat din numeroasele cazuri de viol, însă unul dintre aceștia a murit la scurt timp după naștere. Trei dintre copii au fost crescuți de mama lui Fritzl și de mama lui Elisabeth, Rosemarie.

Josef Fritzl și-a făcut soția să creadă că au fost lăsați în pragul casei de către fiica lor „dispărută”, care nu a putut avea grijă de ei. Ceilalți trei copii au fost însă crescuți de către Elisabeth în pivniță. Cu toate acestea, Elisabeth a reușit să scape în data de 26 aprilie 2008, pe când avea 42 de ani.

ținută captivă
Josef Fritzl a fost condamnat la inchisoare pe viata

Cum a reușit să scape tânăra

Ea a reușit să scape din subsol după ce unul dintre copii a căzut inconștient, iar Josef a fost de acord ca acesta să primească îngrijiri medicale. Ulterior, poliția a fost informată de către personalul medical de toată situația după ce Elisabeth le-a povestit tot ceea ce s-a întâmplat. Ea a continuat să le ofere polițiștilor relatarea îngrozitoare a celor 24 de ani de captivitate, iar Fritzl a fost arestat și în cele din urmă condamnat la închisoare.

După proces, Elisabeth a primit un nou nume, cu legi stricte pentru a împiedica identitatea ei să fie dezvăluită. Acum locuiește cu cei șase copii supraviețuitori ai săi într-un sat mic din zona rurală austriacă, care, de asemenea, nu poate fi identificat și numit de presa din țară doar „Satul X”.

Copiii, acum cu vârste cuprinse între 18 și 32 de ani, dorm în camere cu ușile deschise permanent după ce au fost supuși ședințelor săptămânale de terapie pentru a elimina traumele suferite în interiorul pivniței. Casa lor de familie cu două etaje este ținută sub supraveghere de camere de luat vederi în permanență și patrulată de agenți de securitate, în timp ce orice străin prins la pândă în apropiere se poate aștepta să fie preluat de poliție în câteva minute. S-a raportat în 2019 că Elisabeth și-a „găsit dragostea” alături de una dintre gărzile sale de corp.