Home » Când, unde, cum » Sfântul Dimitrie cel Nou. Minunea care s-a petrecut la racla sfintelor moaște. Ce povestesc credincioșii

Sfântul Dimitrie cel Nou. Minunea care s-a petrecut la racla sfintelor moaște. Ce povestesc credincioșii

Manolică Anca / 27.10.2021, 11:29
Sfântul Dimitrie cel Nou. Minunea care s-a petrecut la racla sfintelor moaște. Ce povestesc credincioșii

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 27 octombrie. În iecare an, zeci de mii de credincioși se adună la sfintele moaște de la Catedrala Patriarhală din București pentru a se închina și cere ajutor și alinare. Multe minuni s-au petrecut la racla moaștelor Cuviosului, ocrotitorul Capitalei.

Sfântul Dimitrie cel Nou, sărbătoare mare în calendarul ortodox

Sfântul Cuvios Dimitrie cel nou sau Dimitrie Basarabov s-a născut în satul Basarabi din Bulgaria, la sud de Dunăre. A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul „imperiului” vlaho-bulgar de la Tarnovo, întemeiat de frații Petru și Asan. La început, el a fost păstor de vite în satul său, dar, văzând că toate cele lumești sunt trecătoare, a ales să lase viața pe care o ducea și, „luându-și crucea”, s-a călugărit într-o mănăstire din apropiere.

A petrecut ani la rând într-o peșteră săpată în stâncă, în post aspru, înfrânare și multă rugăciune, izolat de toată lumea. Nu se știe cu exactitate câți ani a trăit în acea peșteră, cum se hrănea, după cum nu se știe nici despre data în care a trecut la cele veșnice. Se spune că, atunci când a simțit că îi vine sfârșitul, a mers pe malul Lomului și s-a așezat între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, fiind acoperit, în timp, de apa râului.

Minunile care s-au petrecut la racla sfintelor moaște

În vara anului 1774, racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou (Basarabov) era așezată în Catedrala Mitropolitană din București. Mitropolitul Filaret al II-lea (1792 – 1793) a fost cel care l-a proclamat oficial pe Sfântul Dimitrie ca fiind ocrotitorul Bucureștilor, iar în anul 1995 a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română.

Prezența moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou în Catedrala Patriarhală din București vorbește astăzi despre harul divin pe care Dumnezeu îl dăruiește oamenilor care se roagă Lui. Mulți oameni au venit aici cu credință și smerenie să se roage și fapte minunate s-au petrecut la racla moaștelor Cuviosului Dimitrie cel Nou, smeritului păstor din Basarabi.

Dovadă acestor minuni stau istorisile preoților care, ani la rând, au slujit la Catedrală și, chiar mărturisirile credincioșilor care au avut parte de o mare astfel de binecuvântare.

Pelerinajul, marea minune a Sfântului Dimitrie cel Nou

Părintele protosinghel Arsenie Muscalu, fost slujitor și duhovnic al Catedralei Patriarhale spune că, de departe, cea mai mare minune pe care Sfântul Dimitrie cel Nou o săvârșește an de an este faptul că adună atât de mulți oameni la Biserică. Aceștia lasă toate grijile deoparte și vin să îl cinstească pe Cuvios.

„Pe lângă vindecarea sufletului și a trupului, dobândirea liniștii și a împăcării, primirea de ajutor în lipsuri și nevoi, Sfântul Dimitrie cel Nou săvârșește an de an o minune pe care o trecem cu vederea de multe ori și anume aceea că la ziua lui de prăznuire reușește să adune atâția oameni care, mai ales în lumea agitată și grăbită de astăzi, găsesc cu cale să lase deoparte toate grijile și preocupările venind să-i aducă cinstire, stând ore întregi, de multe ori pe vreme rea, cu frig sau ploaie, rămânând chiar peste noapte ca să sărute sfintele moaște, primind în schimb ajutorul Cuviosului.

Roagă-te lui Dumnezeu și Sfântului Dimitrie și n-o să rămâi fără răspuns!”, spune preotul, potrivit basilica.ro.

Racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou
Racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou

Minunile Sfântului Dimitrie Basarabov. A vindecat un om paralizat

În anul 1955, o femeie de pe lângă Bucureşti avea un soț paralizat şi bolnav de nervi. Sătulă de chinurile și suferințele prin care treceau, ea a mers la Sfântul Dimitrie şi a cerut sfatul unui preot. Acesta i-a spus să citească acatistul cuviosului şi să se închine, cu credinţă, la racla sfântă. Femeia a ascultat de spusese preotului și pe la miezul nopții aceasta a fost trezită de strigătele soțului său bolnav. El a întrebat-o dacă a chemat vreun doctor din București la el să îl consulte. Femeia i-a răspuns că nu, dar el nu o credea.

„Cum nu? Acum câteva clipe a fost la mine doctorul şi m-a consultat. De ce n-ai venit să-i plăteşti? S-a urcat într-o trăsură cu cai albi şi a plecat spre Bucureşti”, spune bărbatul.

Aceasta l-a întrebat dacă a fost consultat iar răspunsul soțului a fost uimitor:

„M-a uns cu untdelemn sfinţit pe mână şi pe piciorul paralizat şi mi-a poruncit să nu te mai ocărăsc, nici să mai înjur, că mă vindec. Te rog, iartă-mă, Marie, că de acum înainte nu te mai supăr! Dar nu uita, du-te dimineaţă şi plăteşte-i doctorului, că tu l-ai chemat şi ştii unde locuieşte!”

A doua zi, bolnavul s-a ridicat din pat complet sănătos. Femeia a mers, plângând, să mulțumească moaștelor Sfântului Dimitrie pentru minunea săvârșită.

Sfântul Dimitrie cel Nou a ajutat un bărbat să nu rămână fără acoperiș deasupra capului

Părintele Daniel Pantazi, mai întâi cântăreț, începând din 1973, iar mai apoi slujitor al Catedralei patriarhale din 1985, a povestit cazul unui bărbat pe care Sfântul Dimitrie cel Nou l-a ajutat să nu rămână fără acoperiș deasupra capului.

Bărbatul pe nume Dumitru era de meserie horticultor, dar și un foarte bun cântăreț bisericesc. Originar din Constanța, acesta venise în București pentru un trai mai bun. A început să muncească și între timp s-a și căsătorit. Însă, neînțelegerile și nepotrivirile dintre cei doi duceau spre o despărțire.

Dar, dacă divorța, bărbatul nu avea unde să meargă, deoarece apartamentul în care locuiau era al soției. În acea perioadă, Dumitru a început să meargă din ce în ce mai des la Catedrală pentru a se închina la moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou. Într-o noapte, i s-a arătat Sfântul în camera unde se dormea, iar el s-a recunoscut din icoane,

„Nu i-a spus nimic, doar a înclinat puțin capul, după care a dispărut. A doua zi, ieșind din biserică, Dumitru a plecat din nou îngândurat. Mergea fără nici o destinație. Din urmă, a fost ajuns de o bătrână. L-a întrebat: „De ce ești mereu lipsit de bucurie?”

„Nu am unde să mă duc. Soția mă gonește de acasă, nu am unde locui”. „Dacă cauți gazdă, eu am două camere. Vino și vezi”. Dumitru a plecat la bătrânică și a rămas la ea. S-a căsătorit cu nepoata acesteia și viața lui a reintrat pe făgașul normal”, a povestit preotul.

Sfântul Dimitrie cel Nou a redat sănătatea picioarelui unui creștin

Părintele Iustin Bulimar, slujitor al Catedralei Patriarhală din anul 1989, a povestit, pentru sursa citată anterior, despre multe fapte minunate petrecute în viața creștinilor care s-au rugat la racla cu moaștele sfinte. Printre acestea se numără și povestea unui credincios care se putea deplasa numai cu ajutorul unor cârje.

„În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios pe care eu l-am văzut de mai multe ori participând la această Sfântă Taină și la celelalte slujbe ale Bisericii rămânea întotdeauna ultimul de se închina.

Și, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaște (dar de ce rămânea ultimul să se închine? – pentru că umbla cu cârje), și-a așezat cârjele, ca de obicei, ca să și le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea face el acolo în felul lui, și minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt își uitase cârjele și de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei și-a dat seama de minunea întâmplată”, a povestit preotul.

Vezi AICI și alte minuni petrecute la racla sfintelor moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou