Home » Când, unde, cum » Tainele pe care le ascunde Biblia. Cui aparțin de fapt primele rânduri scrise și ce semnificație are termenul testament. Nu este cea pe care o știm cu toții

Tainele pe care le ascunde Biblia. Cui aparțin de fapt primele rânduri scrise și ce semnificație are termenul testament. Nu este cea pe care o știm cu toții

Alexandru Cazacu / 16.03.2022, 17:23
Tainele pe care le ascunde Biblia. Cui aparțin de fapt primele rânduri scrise și ce semnificație are termenul testament. Nu este cea pe care o știm cu toții

Tainele Bibliei sunt nenumărate, iar printre cele mai mari mistere se află atât originile, cât și autorii acesteia. Fără îndoială, Dumnezeu este cel care le-a transmis învățăturile sale prorocilor, însă nu este foarte ușor de aflat cine a scris de fapt Biblia și cuvintele Sale. Află în continuare care sunt unele dintre tainele pe care le ascunde Biblia. Cui aparțin primele rânduri scrise în Cartea Sfântă a creștinilor și ce semnificație are termenul „Testament”.

Tainele pe care le ascunde Biblia. Cui aparțin primele rânduri scrise

Din Vechiul Testament reiese că primele rânduri scrise în Biblie vin chiar de la Dumnezeu. Mai exact, în Cartea Exodului, El i-a spus lui Moise următoarele: „Suie-te la Mine pe munte și rămâi acolo. Eu îți voi da niște table de piatră cu Legea și poruncile pe care le-am scris pentru învățătura lor”.

Ei bine, astfel este foarte ușor să ne dăm seama că primele cuvinte sunt a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, tot ce s-a scris în Biblie ulterior și a format Cartea Sfântă are autori diferiți. Bineînțeles, toți credincioșii știu că Domnul a fost cel care a inspirat toate cuvintele din Biblie. De fapt, un citat din Timotei spune în felul următor:

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire”.

În schimb, dacă e să ne luăm după Evanghelii, vom vedea că Biblia nu conține toată învățătura lui Dumnezeu, mai ales că ea a fost transcrisă de oameni în măsura în care au înțeles-o și au putut să o transmită, potrivit libertateapentrufemei.ro.

Cui aparțin primele rânduri scrise în Biblie
Tainele pe care le ascunde Biblia. Cui aparțin primele rânduri scrise în Cartea Sfântă

Tainele pe care le ascunde Biblia – a fost scrisă de 40 de autori

Biblia cuprinde nu mai puțin de 66 de cărți, Vechiul Testament fiind alcătuit din 39 de cărți, iar Noul Testament din 27. Toate aceste cărți au fost scrise de 40 de autori, fiecare dintre ei fiind inspirat de credința în Dumnezeu. Printre aceștia se numără proroci, cum ar fi Moise, împărați (Solomon și David), dar și de apostoli ai Mântuitorului. Aceștia din urmă fiind oameni simpli, cărturari și pescari, mai scrie sursa citată.

Totuși, scrierile acestora au un fir comun, pentru că indiferent de relatări și de modul în care au fost scrise, cel care a scris cu adevărat Biblia a reușit să transmită același mesaj. Adică, tot ce a realizat Dumnezeu a fost pentru mântuirea oamenilor. Mai incredibil este faptul că toate textele găsite și adunate în Biblie păstrează un mesaj unitar, chiar dacă se întind pe o perioadă de circa 1.500 de ani.

Ce înseamnă de fapt „testament”. Semnificația acestui termen nu este cea pe care o știm cu toții

După cum am menționat anterior, Biblia are două părți distincte, adică Vechiul și Noul Testament. Ei bine, se pare că semnificația termenului „testament” nu este cea pe care o cunoaște toată lumea.

Concret, în acest context, „testament” înseamnă de fapt „legământ”, deoarece Biblia este legământul pe care Domnul la încheiat cu Moise pentru evrei și legământul Său încheiat prin Mântuitorul Iisus Hristos cu credincioșii, pentru mântuirea acestora.