Home » Cum să faci orice » Câtă sare se pune de fapt la murături și ce condimente se adaugă. Secretul murăturilor perfecte

Câtă sare se pune de fapt la murături și ce condimente se adaugă. Secretul murăturilor perfecte

Alexandru Cazacu / 14.10.2021, 14:26
Câtă sare se pune de fapt la murături și ce condimente se adaugă. Secretul murăturilor perfecte

Deși nu pare mare lucru să pui murături, realitatea este cu totul și cu totul alta. Pentru ca acestea să iasă perfecte crocante și delicioase trebuie să fim atenți la mai mulți factori importanți printre care și cantitatea de sare și condimentele. Hai să vedem câtă sare se pune de fapt la murături și ce condimente adaugă în borcane gospodinele pricepute.

Câtă sare se pune la murături și ce condimente trebuie să adăugăm

Ei bine, atunci când punem murăturile, trebuie să avem grijă la saramură. Deși este foarte ușor de făcut, aceasta este foarte importantă pentru legumele murate, care nu se vor înmuia. Așadar, este indicat ca la un litru de zeamă să adăugăm aproximativ 2 linguri de sare (50 – 60 de grame). De asemenea, multe gospodine adaugă și circa 20 g de conservant. Este extrem de important de menționat faptul că, la murături nu se folosește sare iodată, pentru că aceasta va înmuia legumele, iar murăturile noastre nu vor rezista până la iarnă.

După cum spuneam, condimentele sunt la fel de importante pentru murături. De obicei, gospodinele pricepute adaugă la murături frunze de țelină, morcovi, tulpini de mărar uscat, arpagic, tije de hrean, cimbru uscat, crenguțe de vișin, usturoi, piper și muștar boabe. De asemenea, se mai poate adăuga în borcanele cu murături chimen și ardei iute.

Toate aceste condimente nu dau doar gustul deosebit al murăturilor, ci ajută și la păstrarea legumelor tari și crocante. Așadar, atunci când doriți să puneți murături și mergeți la piață, luați în considerare toate condimentele de mai sus, iar murăturile voastre vor fi într-adevăr extraordinare. Acestea fiind spuse, haideți să vă prezentăm și o rețetă de castraveți murați în saramură.

Câtă sare se pune la murături și ce condimente trebuie să adăugăm
Câtă sare se pune la murături și ce condimente trebuie să adăugăm

Castraveți murați

Ingrediente:

  • 3 kg de castraveți
  • 2-3 morcovi
  • tulpini de mărar uscat
  • boabe de piper
  • boabe de muștar
  • câteva tije de hrean
  • crenguțe din vișin
  • frunze de țelină
  • 5-6 căței de usturoi
  • 2 foi de dafin
  • sare pentru murături
  • apă.

Mod de preparare

Pentru început vom spăla și steriliza borcanele. Apoi spălăm bine castraveții în apă rece, înlăturându-i pe cei loviți sau pătați. Acum ne vom ocupa de saramură. Pentru aceasta, punem într-o oală 3 litri de apă și cantitățile de sare menționate mai sus, adică cam 2 linguri de sare la un litru de apă, după care o lăsăm să dea un clocot și stingem focul.

Acum, pe fundul borcanului vom așeza o tulpină de mărar uscat, și 1-2 căței de usturoi. În continuare, așezăm castraveții în borcane, iar printre aceștia vom așeza frumos și rondele de morcov, tije de hrean, frunze de țelină, bucăți de frunză de dafin, crenguțe de vișin, boabe de piper și muștar. Deasupra castraveților punem o altă tulpină de mărar uscat.

După ce am făcut toate aceste lucruri, umplem borcanele cu saramura fierbinte, având grijă ca legumele să fie acoperite în totalitate. Închidem ermetic capacele, întoarcem borcanele cu gura în jos și le acoperim cu câteva pături groase. Lăsăm borcanele să se răcească treptat, după care le depozităm în cămară sau într-un loc răcoros și întunecat.