Home » Cum să faci orice » Câți bani se dă pentru o nuntă la biserică în București

Câți bani se dă pentru o nuntă la biserică în București

Alexandru Cazacu / 14.04.2021, 12:28
Câți bani se dă pentru o nuntă la biserică în București

Dacă te-ai hotărât să îți unești destinul cu persoana iubită, trebuie să știi că biserica îți va lua o anumită taxă pentru cununia religioasă. Câți bani se dă pentru o nuntă în Capitală, poți afla în continuarea articolului.

Câți bani se dă pentru o nuntă la biserică în București

După cum spuneam mai sus, cei care vor să se căsătorească vor trebui să plătească unele tarife, care diferă de la o parohie la alta. De asemenea, pentru cei care vor să își unească destinele, este important să își facă o rezervare din timp la Biserică. Cât despre taxele care trebuiesc plătite la bisericile din București, acestea erau în 2020 cuprinse între 250 și 1.500 de lei, în funcție de parohia aleasă. Acestea sunt de obicei achitate de nași și nu includ lumânările, vinul sau pișcoturile etc.

De asemenea, mirii vor scoate mai mulți bani din buzunar dacă doresc un număr mai mare de preoți la cununia religioasă. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe susțin că fiecare parohie își poate își poate stabili singură tarifele, iar banii care se strâng de la nunți și botezuri vor merge la întreținerea bisericii.

Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din Capitală

Acest lăcaș este situat pe Bd. I. C. Brătianu, în Sectorul 3. Fiind o zonă centrală, între Piața Unirii și Piața Universității, taxa impusă de biserică pentru o cununie religioasă era în 2020 400 de lei și includea prezența preoților și la cerere, un cor.

Biserica Sf. Elefterie

Se pare că biserica din Sectorul 5 are unele dintre cele mai mari tarife. Potrivit karena.ro, Bogdan L. a făcut cununia religioasă aici și spune că a plătit 1.500 de lei, pentru care i-a fost tăiată chitanță. La cununie au participat patru preoți și un cor, de care bărbatul a fost mulțumit.

Biserica Domnița Bălașă 

În 2020, la biserica Domnița Bălașă, taxa pentru un botez era de 600 de lei, iar pentru cununia religioasă 1.000 de lei, ambele cu chitanță. Aici slujba era oficiată de trei preoți, iar corul era inclus în aceste sume. Important de menționat este că mirii trebuie să plătească un avans de aproximativ 200 – 300 de lei.

Câți bani se dă pentru o nuntă la biserică în București
Câți bani se dă pentru o nuntă la biserică în Capitală

Biserica Sf. Anton

Aflată în spatele Hanului Manuc, tariful pentru o nuntă la biserica Sf. Anton era anul trecut 800 de lei. Pe de altă parte, taxa pentru un botez era de 400 de lei.

Biserica Sf. Silvestru

Tot anul trecut, la biserica Sf. Silvestru din Capitală, o cununie religioasă oficiată de patru preoți ar fi ajuns la 1.000 de lei.

Ce nu trebuie să uite mirii la cununia religioasă

Pe lângă sumele de bani pe care trebuie să le plătească cei care doresc să își unească destinele, următoarele lucruri nu trebuie uitate:

  • certificatul de căsătorie civilă al mirilor;
  • verighetele;
  • lumânările de cununie;
  • o sticlă de vin roșu dulce și bineînțeles pișcoturi;
  • nașii trebuie să fie cununați religios;
  • mirii să fie creștini ortodocși;
  • trebuie să se respecte ora programată, pentru evitarea suprapunerilor ulterioare;
  • bomboanele se pot servi păstrând curățenia. De asemenea, nu se aruncă pe jos grâu, orez, petale sau confeti.