Home » Cum să faci orice » Cinci greșeli de grădinărit pe care să le eviți. Pot distruge frumusețea locului

Cinci greșeli de grădinărit pe care să le eviți. Pot distruge frumusețea locului

Alexandru Cazacu / 04.09.2021, 11:34
Cinci greșeli de grădinărit pe care să le eviți. Pot distruge frumusețea locului

O vorbă spune că oamenii din greșeli învață, iar de multe ori greșim fără să ne dăm seama, chiar dacă suntem bine intenționați. Așadar, nu doar cei care sunt noi în ale grădinăritului pot face unele greșeli, atunci când vine vorba de întreținerea unei grădini. Haideți să vedem care sunt cele mai comune greșeli de grădinărit pe care trebuie le eviți.

Aceste greșeli de grădinărit pot distruge frumusețea locului

Fie că vorbim despre o plantă așezată în unde nu trebuie, un pom prea mare sau o plantă tăiată prea mult, există mai multe greșeli pe care le putem face în grădina noastră. Așadar, în continuarea acestui articol, noi vă vom spune care sunt cele mai mari greșeli pe care le putem face, în ceea ce privește grădinăritul.

Aglomerația 

Cu siguranță, majoritatea dintre noi nu suportăm aglomerația. Ei bine, acest lucru este valabil și pentru plantele din grădina ta, care au nevoie de spațiu în jurul lor pentru a se dezvolta corespunzător.

Unii pot crede că dacă plantează mai multe plante înghesuite, producția va fi mai mare. Ei bine, realitatea este total diferită. Recolta nu va fi mai bogată, ci dimpotrivă, plantele vor fi mai firave, mai predispuse la boli, în consecință recolta va fi mai slabă.

Plantarea la o adâncime nepotrivită

Această greșeală este probabil una dintre cele mai comune. Mai exact, adâncimea de plantare este foarte importantă pentru planta respectivă și trebuie mereu respectate indicațiile de plantare a acesteia. De exemplu, atunci când plantezi un pom sau un arbust, groapa trebuie să fie de trei ori cât volumul rădăcinii. Este foarte important să respectăm adâncimea de plantare, deoarece în timp plantele se pot usca și muri.

Aceste greșeli de grădinărit pot distruge frumusețea locului
Greșeli de grădinărit care pot distruge frumusețea locului

Tăierea arbuștilor cu flori

Este important ca tăierea arbuștilor florali să se realizeze după înflorire. Majoritatea acestor plante înfloresc din ”lemnul vechi”, iar foarte puține dintre ele din lăstarii noi de primăvară. Așadar, dacă tai prea mult din plantă atunci când o cureți, aceasta ar putea să nu mai facă flori.

În acest context, trebuie să avem grijă atunci când facem aceste tăieri și să înlăturăm doar ramurile uscate, rupte sau bolnave.

Locul plantării

Fiecare plantă are nevoie de anumite condiții pentru a se dezvolta corespunzător. Unele au nevoie de foarte multă lumină, în timp ce altele se dezvoltă mai bine la umbră. De asemenea, fiecare tip de plantă necesită un anumit tip de climă. Așadar, înainte de a te apuca să plantezi un pom, ai grijă să te asiguri că acesta poate supraviețui climatului din zona în care te afli.

Monoculturile

Cu siguranță, mulți dintre noi ne dorim ca grădina noastră să arate impecabil și să fie frumos organizată. Cu toate acestea, nu este o idee bună să plantezi în dreptul unui gard un rând frumos de arborvitae, de exemplu.

În acest caz, este recomandat să plantezi soiuri diferite de copaci sau arbuști. De ce să faci acest lucru? Ei bine, această diversitate va face ca peisajul să arate mai bine și totodată oferă un habitat propice pentru o gamă mai largă de insecte, păsări și animale, care pot aduce mai multe beneficii plantelor din grădina ta.