Home » Cum să faci orice » Cum poți să scapi de mirosul neplăcut din casă. 5 trucuri și soluții uimitoare pentru locuința ta

Cum poți să scapi de mirosul neplăcut din casă. 5 trucuri și soluții uimitoare pentru locuința ta

Alexandru Cazacu / 17.02.2022, 10:53
Cum poți să scapi de mirosul neplăcut din casă. 5 trucuri și soluții uimitoare pentru locuința ta

Din diferite motive, mirosurile neplăcute ne pot invada locuința, iar în unele cazuri acestea pot deveni cu adevărat insuportabile. Indiferent dacă miroase de la scurgerea chiuvetei, din frigider sau din dulapul cu pantofi, trebuie să facem ceva pentru a scăpa de mirosul neplăcut din casă. Așadar, în continuarea acestui articol, noi îți vom prezenta o serie de trucuri și soluții eficiente în acest sens.

Cum să scapi de mirosul neplăcut din casă

Acasă este locul unde ne petrecem o mare parte din viață, așa că trebuie să facem tot posibilul ca locuința noastră să fie cât mai confortabilă și primitoare. Ei bine, după cum spuneam în rândurile anterioare, uneori mirosul neplăcut ne poate invada casa, iar noi trebuie să scăpăm de el.

Există mai multe cauze pentru care își pot face apariția mirosurile neplăcute. Pentru a te ajuta din acest punct de vedere, noi ți-am pregătit în continuare câteva soluții și trucuri uimitoare. Iată ce poți să faci pentru a neutraliza mirosurile neplăcute și pentru a crea o atmosferă primitoare în locuința ta.

Cum scapi de mirosul de țigară

După cum bine știm, mirosul de țigară nu este pe placul tuturor, iar oricât de mult aerisim, tot greu reușim să săpăm de el. Partea bună este că putem scăpa de mirosul de tutun cu un ingredient banal, găsit în majoritatea bucătăriilor. Mai exact, este vorba despre bicarbonatul de sodiu. Tot ceea ce trebuie să facem este să pregătim o soluție de apă și bicarbonat și să ștergem mobila cu o cârpă înmuiată în aceasta. De asemenea, pentru a elimina mirosul neplăcut de țigară putem pune în scrumiere nisip amestecat cu scorțișoară sau cuișoare.

Mirosul neplăcut din frigider

Știm cu toții că frigiderul capătă un miros neplăcut după o anumită perioadă, mai ales dacă nu este curățat periodic. Oțetul ne poate ajuta în această situație. Pentru a neutraliza mirosul din frigider, trebuie să cureți bine interiorul acestuia cu un amestec de oțet alb și apă. După ce am șters rafturile, ușa și tăvile, lăsăm să acționeze pentru aproximativ 15 minute, după care vom clăti cu apă curată.

Cum scapi de mirosul neplăcut din casă
Ce să faci ca să scapi de mirosul neplăcut din casă

Cum scapi de mirosul de la scurgere

În primul rând, este bine să previi apariția mirosului care vine de la scurgerea chiuvetei. Așadar, nu arunca în chiuvetă uleiul pe care l-ai folosit sau diferite grăsimi, deoarece acestea se prinde de pereții conductelor, iar după o perioadă vor emana un miros neplăcut. Dacă deja vine miros de la scurgere, odată la aproximativ două săptămâni toarnă în chiuvetă un litru de apă clocotită amestecată cu zeama de la câteva lămâi.

Aerisește dulapurile periodic

Dulapurile cu haine sau încălțăminte pot căpăta un miros stătut. Așadar e bine ca periodic să le golești și să scoți hainele și încălțămintea la aerisit. Între timp, ia o cârpă umedă și șterge dulapul gol, apoi pune un vas cu lapte în acesta și lasă-l acolo peste noapte. După ce ai așezat hainele înapoi, pune în colțul dulapului săculeți cu sare de baie, levănțică sau frunze de tutun.

Curăță mai des coșul de gunoi

Alimentele aruncate la gunoi mucegăiesc foarte repede, iar asta duce la apariția mirosului neplăcut în spațiul de depozitare a gunoiului și implicit în casă. Pentru a rezolva această problemă trebuie doar să golești coșul de gunoi mai des și să îl speli cu apă rece și detergent. După ce ai făcut toate acestea, pune un odorizant în locul unde ții găleata. Cu siguranță, vei scăpa astfel de mirosul neplăcut.