Home » Cum să faci orice » Cum să-ți construiești propriul foișor de grădină cu materiale de la Dedeman sau Ikea

Cum să-ți construiești propriul foișor de grădină cu materiale de la Dedeman sau Ikea

Manolică Anca / 14.04.2021, 18:46
Cum să-ți construiești propriul foișor de grădină cu materiale de la Dedeman sau Ikea

Un foișor amplasat în grădina sau în curtea casei este extrem de folositor, mai ales pe timp de vară. Poate fi un loc în care te retragi pentru a te relaxa, protejat de razele soarelui sau, de ce nu, un loc perfect în care poți petrece timp de calitate cu familia și prietenii. Iată cum să-ți construiești propriul foișor de grădină cu materiale de la Dedeman sau Ikea.

Tipuri de foișoare în funcție de utilitatea lor

Foișoarele sunt structuri de grădină deschise, folosite pentru agrement și pentru protecție împotriva precipitațiilor sau a razelor UV. Acestea crează senzația unei camere în aer liber și dau un aspect mai plăcut grădinii. Pot fi aplasate sau contruite oriunde, fiind un loc perfect în care te poți retrage pentru a te feri de ploaie sau de razele soarelui. De asemenea, o altă modalitate des întâlnită de a folosi acest foișor este pe post de zonă de luat masa sau pentru grătar, pe timp de vară. Așadar, modul în care vrei să folosești foișorul poate influența mult atât forma, cât și materialul din care îl vei construi. Iată, pe larg, caracteristicile foișoarelor în funcție de utilitate:

1. Foișoare simple

Sunt acele foișoare care sunt folosite pentru a te proteja împotriva factorilor de mediu. Nu dispun de prea multă tehnologie și sunt formate doar din fundație (sau podea), stâlpi de susținere și un acoperiș. De obicei, ele sunt construite din lemn și ajung sa fie mult mai economice. În plus, acest tip de foișor poate fi remodelat în timp pentru a acomoda noile nevoi ale proprietarilor.

2. Foișoare moderne sau rustice

Alegerea foișorului ar trebui să fie în concordanță cu aspectul întregii proprietăți. Asta înseamnă că, dacă ai o casă construită în stil modern, un foișor rustic nu ar fi o variantă prea inspirată.

3. Foișoare cu grătar sau bucătărie de vară

Acestea sunt probabil cele mai practice și mai alese foișoare de la noi din țară. Totuși, trebuie luat în calcul faptul că spațiul util din interiorul foișorului trebuie să fie mai mare și, în plus, acesta trebuie prevăzut cu un coș pentru eliminarea fumului sau a gazelor. Deci, această variantă necesită o investiție mai mare, comparativ cu alte tipuri de foișoare.

4. Foisoare deschise sau închise

Înainte de a proiecta foisorul, trebuie să te decizi cu privire la modul în care îl vei utiliza. Dacă vrei să ăl folosești pe tot parcursul anului, atunci va trebui ca acesta să fie închis și va necesita montarea unui sistem suplimentar de încălzire și răcire. Dacă, în schimb, plănuiești să îl folosești doar pe timp de varăm alegerea ideală va fi unui deschis.

Foișorul este un loc perfect de relaxare în aer liber
Foișorul este un loc perfect de relaxare în aer liber

Cum să-ți construiești propriul foișor de grădină cu materiale de la Dedeman sau Ikea

Pentru că am văzut acum ce variante de foișoare există, în cele ce urmează îți vom prezenta cum poți să-ți construiești chiar tu propriul foișor de grădină cu materiale de la Dedeman sau Ikea. Această variantă este cea a unui foișor pătrat, din lemn, care va rezista în timp. Iată de ce unelte și materiale ai nevoie și cum să-ți construiești propriul foișor de grădină:

  • mănuși de protecție, ochelari
  • fierăstrău circular, bormașină
  • o betonieră compactă
  • ciocan, boloboc, cazma, scară, creion de tâmplărie
  • ciment, nisip, pietriș
  • 8 stâlpi din lemn cu latura de 10×10 cm și lungimea de 2,5 metri
  • șuruburi sau cuie de 14 cm
  • șuruburi de 6 cm
  • balustrade de 5×5 cm
  • scânduri de 5×15 cm

1. Cum să-ți construiești propriul foișor de grădină. Primul pas
După ce ai ales locul în care va fi consturit, nivelează pământul, dacă este cazul, elimină iarba și pietrele și delimitează zona cu scoară. Ar trebui să ai o latură de 3 metri a foișorului pătrat pe care îl vei construi.

2. Gropile pentru stâlpii de susținere
Acestea trebuie să aibă cel puțin un metru adâncime, pentru a depăși zona care îngheață în fiecare an. Nu uita să adaugi pui un strat de aproximativ 10 centimetri de pietriș. Fixează bine stâlpii în gropi, verifică dacă sunt perfect verticali cu ajutorul unui boloboc și apoi toarnă cimentul, care trebuie lăsat aproximativ 48 de ore la întărit.

3. Podeaua foișorului
Fixează cele patru grinzi de pe margini, care vor delimita podeaua, după care restul și asigură-te că sunt perfect drepte și la o distață egală una de cealaltă. Mai departe, pune scândurile podelei peste grinzi și prinde-le cu șuruburi sau cuie. Atenție la cum bați cuiele. Acestea nu trebuie să fie prea aproape de marginea scandurii, altfel risti să crape.

4. Acoperișul foișorului
În primul rând trebuie sa amplasezi grinzile orizontale în vârful stalpilor și să le fixezi cu șuruburi. Un stâlp mai lung, de aproximativ 2,8 – 3 metri, se va așeza vertical în mijlocul foișorului, pentru a susține acoperișul. În varful acestuia se amplasează un butuc dintr-un stâlp de 10×10, de aproximativ 10 centimetri lungime. Taie colțurile, în așa fel încât să obții opt laturi, în fiecare dintre ele fiind fixată o grindă de susținere.

Ia scara și începe să fixezi căpriorii în grinzile superioare, la un capăt, și în butucul din centru, la celălalt. Prinde-i în suruburi și, pentru a fi sigur că nu pleznește niciunul dintre capriori, folosește bormașina să dai găuri-pilot. Asigură-te mereu că distanțele sunt egale, pentru ca totul să iasă cum trebuie. Pentru acoperișul propriu-zis, se poate folosi placaj din lemn lăcuit sau tratat chimic, pentru a face față cu bine umezelii și mucegaiului. Placajul trebuie îmbrăcat în foi de tablă.

5. Cum să-ți construiești propriul foișor de grădină. Balustrada 
Ține de gusturile tale daca vrei sa îi adaugi și balustrada sau vrei să îl păstrezi în forma actuală. Dacă decizi că vrei să faci și balustradă, iată ce trebie să faci: fixează cu șuruburi traversele inferioare între stâlpii de susținere ai foișorului, la o distanță de aproximativ 10 centimetri de podea, după care pe cele superioare, care în mod normal sunt dispuse la 70-80 de centimetri față de cele de jos.

6. Finalizarea proiectului
Foisorul este aproape gata. Nu mai lipsește decât să slefuiești suprafețele din lemn cu șmirghel. De asemenea, dacă au rămas rosturi, acestea pot fi umplute cu chit de lemn, pentru o imagine de ansamblu unitarp. Ultimul pas este aplicarea câtorva straturi de vopsea protectoare pentru lemn, care îl va proteja de ploi și îngheț, dar și de mucegai sau carii.

Foișoare gata contruite

Mai există și varianta achiziționării unui foișor gata construit. Dedeman oferă astfel de variante. Iată câteva dintre ele:

1. Pavilion de grădină Daf octogonal din lemn 3.92 x 3.62 m

Pavilionul este un spațiu semi-acoperit, un sistem de umbrire și protecție. Este perfect pentru curțile sau grădinile locuințelor, fiind construit din lemn. Preț: 4.998 LEI.

Pavilion de grădină Daf octogonal din lemn
Pavilion de grădină Daf octogonal din lemn

2. Foișor de grădină dreptunghiular, din lemn, cu masă și două bănci 3.2 x 3.0 x 2.4 m

Produsul este confecționat din lemn masiv, conține o masa cu două bănci pentru opt persoane și este acoperit cu o învelitoare din șindrila bituminoasă. Este foarte încapator, perfect pentru a-l integra într-un piesaj rustic. Preț: 5.474 LEI

Foișor gradină dreptunghiular, din lemn, cu masă și două bănci
Foișor grădină dreptunghiular, din lemn, cu masă și două bănci

3. Foișor de grădină hexagonal din lemn D 6 m

Foișorul pentru grădinp este confecționat din lemn masiv de pin cu înalt grad de finisare, acoperit cu învelitoare din șindrila bituminoasă. Suprafața din lemn este tratată cu baiț și lac pe bază de apă, special pentru a rezista la intemperii. Preț: 10.600 LEI

Foișor de grădină hexagonal din lemn D 6 m
Foișor de grădină hexagonal din lemn D 6 m