Home » Cum să faci orice » Cum te poți angaja la SRI. Joburile disponibile în 2022 și condițiile necesare. Așa arată profilul candidatului

Cum te poți angaja la SRI. Joburile disponibile în 2022 și condițiile necesare. Așa arată profilul candidatului

Alexandru Cazacu / 18.01.2022, 16:02
Cum te poți angaja la SRI. Joburile disponibile în 2022 și condițiile necesare. Așa arată profilul candidatului

Cei de la Serviciul Român de Informații au pus la dispoziția celor interesați de o carieră în domeniu Ghidul candidatului. Dacă și tu ești interesat de o astfel de carieră, în următoarele rânduri vei afla cum te poți angaja la SRI, care sunt joburile disponibile în acest an, dar și ce condiții trebuie să îndeplinească candidații.

Cum te poți angaja la SRI și care sunt condițiile necesare

În ceea ce privește activitățile desfășurate de Serviciul Român de Informații, instituția culege și valorifică informațiile cu privire la securitatea națională prin mai multe modalități. Deși instituția este publică, cea mai mare parte a activității desfășurate de aceasta este secretă.

„Credem în oameni inteligenți, bine pregătiți, discreți și integri. Corectitudinea, seriozitatea și responsabilitatea sunt valori pe care SRI le cultivă în fiecare zi și pe care le caută la viitorii săi ofițeri”, conform Serviciului Român de Informații.

Conform SRI, ghidul menționat anterior cuprinde răspunsuri și clarificări pentru cele mai comune întrebări primite de la candidați în ultimii ani. Iată care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care își doresc să urmeze o carieră în acest domeniu:

  • cetățenie română;
  • domiciliu stabil în România;
  • candidatul nu trebuie să fie în curs de cercetare, urmărire sau judecată sau să fi fost condamnat penal;
  • odată cu încadrarea sa în SRI, candidatul nu trebuie să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice;
  • candidatul trebuie să fie absolvent de studii universitare, cu licență, al unei instituții de învățământ superior acreditată (unele posturi necesită studii post-universitare, în timp ce pentru altele se cer doar studii liceale);
  • din momentul încadrării în SRI, candidatul nu trebuie să participe ca asociat unic sau direct la administrarea ori conducerea unei organizații sau societăți comerciale;
  • candidatul nu trebuie să fie consumator de substanțe stupefiante, psihotrope sau susceptibile a avea efecte psihoactive ori dopante, aflate sub control național ori prevăzute în convențiile internaționale la care România este parte sau să nu fi desfășurat activități ilegale cu astfel de produse;
  • după încadrare, candidatul trebuie să fie dispus să desfășoare activități în orice zonă din România, conform cu nevoile instituției.

Alte criterii pentru selecția candidaților

Totodată, în funcție de tipul de post vacant, pe parcursul procesului de selecție candidații trebuie să dovedească că îndeplinesc o serie de criterii specifice.

După cum se arată în Ghidul Candidatului, pentru unele posturi candidații trebuie să dețină, printre altele, abilități ridicate de relaționare și comunicare, de analiză și sinteză, de adaptare, creativitate, spontaneitate, responsabilitate și rezistență sporită în condiții de stres.

De asemenea, printre cerințe se numără și o inteligență peste medie, un nivel de cultură generală peste medie și competențe lingvistice. De asemenea, candidatul trebuie să prezinte interes pentru dezvoltare continuă și capacitate ridicată de învățare, dar și o stare de sănătate bună, atât din punct de vedere fizic cât și psihic.

Cum te poți angaja la SRI și care sunt condițiile necesare
Cum te poți angaja la SRI și care sunt condițiile necesare

Posturile disponibile la SRI în 2022

Așadar, dacă v-am făcut curioși și vreți să aflați ce job-uri vi s-ar potrivi, trebuie să știți că Serviciul Român de Informații face angajări pe următoarele posturi:

  • Ofițer operativ – cel care își desfășoară activitatea pe acest post are rolul de a identifica persoanele sau organizațiile care pot genera vulnerabilități pentru securitatea națională;
  • Ofițer analist – acesta privește lumea, îi înțelege tendințele, îi descifrează relațiile de cauzalitate și îi anticipează evoluțiile;
  • Specialist IT&C – cel ce ocupă acest post are misiunea de a identifica (în funcție de rolul pe care îl îndeplinește) soluții pentru diferite provocări tehnologice;
  • Specialist lingvist – el este cel care își folosește cunoștințele și curiozitatea prin implicarea în activități de analiză a unor evenimente, culturi și tradiții sau activități de traducere a materialelor (scrise, audio, video) dintr-o limbă străină în limba română.
  • Luptător antiterorist – acesta are misiunea de a proteja România de amenințările teroriste.

De asemenea, este important să menționăm că procesul de selecție durează între 6 și 9 luni de zile, iar în acest timp candidații trebuie să parcurgă mai multe etape. Informațiile cu privire la încadrare pot fi găsite pe sri.ro.