Este weekend, iar noi vă vom prezenta astăzi o rețetă deosebită de prăjitură cu morcov și nucă. Pentru prepararea acesteia, pașii de urmat sunt foarte simpli, însă rezultatul va fi cu siguranță pe placul tuturor. Iată cum se face prăjitură și care sunt ingredientele necesare pentru prepararea acestui minunat desert.
Deși există mai multe moduri de prepararea a acestei prăjituri, rețeta prezentată în rândurile următoare este cu siguranță una dintre cele mai inedite. Combinația de morcov și nucă este cu adevărat incredibilă. Hai să vedem cum se face această prăjitura sățioasă și sănătoasă și de ce ingrediente avem nevoie.
Pentru cremă vom avea nevoie de 200 ml frișcă lichidă și 200g mascarpone.
Spălăm bine și curățăm morcovii, iar apoi îi dăm prin răzătoarea mică. În caz că nu aveți miezul de nucă gata mărunțit, va trebuie să faceți asta chiar voi. Într-un vas încăpător punem făina, 1 plic de praf de copt, două lingurițe de scorțișoară măcinată și un praf de sare, apoi amestecăm bine toate ingredientele.
Separat vom amesteca 250 ml de ulei cu cele două tipuri de zahăr, încorporând treptat și cele patru ouă. Apoi adăugăm treptat făina și amestecăm cu ajutorul unui tel până când o încorporăm pe toată. Punem în compoziție morcovul și miezul de nucă și amestecăm bine toate ingredientele.
Luăm o tavă de aproximativ 20 x 30 cm și o tapetăm cu hârtie de copt, peste care turnăm jumătate din compoziție, deoarece vom face cele două blaturi pe rând. Dacă aveți o tavă mai mare, puteți face doar un singur blat pe care îl veți împărți în două. Dăm tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 35 de minute. Cu toate acestea, este bine să verificăm blatul cu scobitoarea, deoarece durata de coacere poate fi diferită în funcție de cuptorul fiecăruia.
Așadar, blatul se coace în cuptor, iar noi ne voi ocupa de cremă. Într-un bol, vom bate cu ajutorul unui mixer cele 200 g de mascarpone, peste care adăugăm doar 100 ml de frișcă lichidă și continuăm să mixăm până crema devine pufoasă și fermă. Apoi, o dăm la rece. Într-un alt bol, vom bate spumă restul de frișcă, pe care o vom folosi pentru ornatul prăjiturii noastre.
După ce blaturile s-au copt, le lăsăm să se răcească complet. După ce s-au răcit, pe unul dintre acestea vom întinde uniform crema, iar peste această vom așeza al doilea blat, pe care îl ornăm cu frișca obținută. Dăm prăjitura la rece pentru aproximativ 2-3 ore, deoarece blatul se va înmuia puțin. Prăjitură cu morcov și nucă este gata, iar acum te poți bucura de gustul absolut incredibil al acesteia.