Home » Cum să faci orice » Supă cremă de dovleac copt. Ce ingrediente să adaugi pentru un gust desăvârșit. Rețeta completă

Supă cremă de dovleac copt. Ce ingrediente să adaugi pentru un gust desăvârșit. Rețeta completă

Toader Mihai / 19.10.2021, 15:34
Supă cremă de dovleac copt. Ce ingrediente să adaugi pentru un gust desăvârșit. Rețeta completă

Ne aflăm în plină toamnă, iar dovleci putem găsi aproape peste tot. Ei bine, dovleacul poate fi folosit la prepararea mai multor feluri de mâncare, însă noi astăzi îți vom prezenta o rețetă simplă, dar extrem de delicioasă, de supă cremă de dovleac.

Supă cremă de dovleac copt

După cum bine știm, este un aliment specific toamnei. Cu siguranță, mulți oameni iubesc gustul dulce și aromat al dovlecilor copți. După cum spuneam și mai sus, acesta poate fi folosit pentru prepararea mai multor mâncăruri delicioase, însă noi vă vom prezenta o rețetă absolut delicioasă de supă cremă din dovleac copt.

Supă de dovleac este cremoasă și foarte sănătoasă, iar dovleacul copt îi va da o aromă cu totul și cu totul specială. Ornată cu câteva frunze de pătrunjel și câteva felii subțiri de somon, această supă de dovleac copt va arăta minunat pe masa de cină, atunci când aveți oaspeți.

Aceasta supă cremă de dovleac copt se face extrem de ușor, din dovleac proaspăt. Consistentă, cremoasă și plin de aromă. După ce o vei gusta, aceasta rețetă de supă de dovleac va rămâne cu siguranță printre preferatele tale. Aroma naturală a dovleacului este incredibilă, însă dacă mai adaugi câteva ingrediente, gustul va fi cu adevărat impresionant. Haideți să vedem de ce avem nevoie și cum se prepară supa cremă de dovleac copt.

Ingrediente:

  • 250 g dovleac plăcintar
  • frunze de salvie
  • 1/2 cană lapte de cocos
  • 1/2 cană supă de legume
  • 1 ceapă mare
  • 3 – 4 căței de usturoi
  • 1 linguriță de ghimbir ras
  • sare și piper după gust.
Cum să prepari supă cremă de dovleac copt
Cum se face supa cremă de dovleac copt

Mod de preparare

Pentru început vom curăța dovleacul de coajă și vom tăia miezul în cubulețe potrivite, după care vom curățăm ceapa și usturoiul. Într-o tavă de cuptor tapetată cu hârtie de copt, vom așeza cuburile de dovleac, ceapa și usturoiul curățate. Deasupra acestora vom presăra câteva frunze de salvie, condimentăm cu sare și piper, stropim totul cu ulei de măsline și dăm tava la cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius, pentru aproximativ 45 de minute.

După ce s-au scurs cele trei sferturi de oră și legumele s-au copt, scoatem tava din cuptor. Mai departe, transferăm totul într-o oală, iar peste acestea vom turna laptele de cocos și supa de legume. Condimentăm cu o linguriță de ghimbir ras, sare și piper și lăsăm să de-a în clocot, după care vom stinge focul. Acum, punem tot din oală într-un robot de bucătărie și pasăm până obținem consistența dorită. Ei bine, nu ne mai rămâne nimic de făcut decât să punem supa în boluri și să o ornăm cu frunze de pătrunjel și câteva feliuțe de somon afumat.

Supa de dovleac se poate păstra la frigider timp de 4 – 5 zile. Ba chiar mai mult de atât, puteți să o congelați, iar apoi să o dezghețați și să o reîncălziți. Dacă supa este prea groasă, puteți adăuga câțiva stropi de apă când o încălziți. Pe de altă parte, dacă este prea subțire o mai puteți fierbe puțin pe aragaz, până când va mai scade puțin.