În general, aspirarea regulată a canapelelor și fotoliilor și curățarea în profunzime a acestora o dată la șase luni ar trebui să fie suficiente pentru a le păstra ca noi vreme de ani de zile. Cu toate acestea, se pot întâmpla adesea mici accidente casnice, cum ar fi vărsatul de alimente și băuturi ori pete de produse cosmetice. Iată un truc eficient cu sare pentru a îndepărta rapid aceste pete dificile de pe țapițeria canapelei.
Livingul este unul dintre locurile din casă în care ne petrecem o bună parte din timp. Aici ne întâlnim cu membrii familiei, cu prietenii, aici avem și biroul unde lucrăm sau pur și simplu ne relaxăm după o zi istovitoare de muncă. Toate aceste activități, însă, au inevitabil un impact asupra obiectelor de mobilier din încăpere.
Uneori ne putem alege cu niște pete care ar părea foarte greu de îndepărtat. Pe lângă soluțiile din comerț, există și unele trucuri simple pe care le poți pune în practică cu ajutorul unor ingrediente casnice obișnuite. În cazul de față, cu sare de bucătărie. Aceasta ajută la curățarea și a celor mai dificile pete de pe fotolii.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Petele, mai ales cele de grăsime, pot fi un adevărat coșmar, îndeosebi în cazul canapelelor șu fotoliilor care sunt țapițate cu material textil. Dar nu imposibil de îndepărtat dacă acționezi la timp și cu amestecurile potrivite. Nu trebuie să cheltui bani pe produse scumpe sau să îți pui în pericol sănătatea ta, a animalelor de companie sau integritatea mobilierului cu articole abrazive sau chiar toxice, deoarece există remedii casnice foarte bune care te pot salva din această situație dificilă.
Sarea este unul dintre ingredientele care nu lipsește niciodată din bucătăria noastră. O folosim zilnic pentru a ne aromatiza mâncărurile, dar ceea ce poate nu știi este că este un înălbitor natural foarte eficient și ajută și la îndepărtarea petelor de grăsime. Vorbim în rândurile de mai jos despre cum poți îndepărta murdăria dificilă cu ajutorul sării.
Vei avea nevoie de:
Pașii de urmat:
Pentru început, stoarce bine cele trei lămâi într-un castron, după care adaugă sarea și amestecă până se dizolvă complet. Ia apoi o cârpă curată și înmoaie în soluția obținută, după care freacă bine pata de pe fotoliu. Lasă să acționeze până când pata a fost îndepărtată.
În cazul în care apare un miros neplăcut, presară puțin bicarbonat de sodiu pe pata umedă. La final, curăță amestecul cu o cârpă curată, îmbibată în apă. Lasă să se usuce bine, înainte de a te așeza din nou pe canapea.