Home » Life & Style » 7 alimente de post sănătoase. Ce poți să mânânci, în postul Crăciunului, fără să te îngrași

7 alimente de post sănătoase. Ce poți să mânânci, în postul Crăciunului, fără să te îngrași

Bucur Ioana / 18.11.2020, 15:52
7 alimente de post sănătoase. Ce poți să mânânci, în postul Crăciunului, fără să te îngrași

Vrei să respecți postul Crăciunului, însă multe dintre preparatele permise în această perioadă de restricții nu sunt deloc prietenoase pentru silueta ce trebuie să rămână cât mai subțire pentru petrecerile de sărbători. Ce e de făcut? Află ce poți să mănânci, în postul Crăciunului, fără să te îngrași. Șapte alimente de post sănătoase.

Ce poti sa mănânci, în postul Crăciunului, fără să te îngrași

Toate restricțiile alimentare impuse în perioada postului pot avea consecințe mai puțin dorite asupra săntății organismului uman. Unele se văd și pe cântar. Pentru a preveni efectele negative ale respectării postului, am ales câteva alimente bogate în nutrienți, gustoase, sățioase și care vor ține departe kilogramele în plus.

Top 7 alimente de post sănătoase

Pentru a compensa lipsa proteinelor animale din dietă, în timpul postului Crăciunului, nutriționistul Mihaela Costin a făcut o listă cu șapte alimente cu conținut proteic crescut și prietenoase cu silueta:

Quinoa. Considera, în ultimii ani, un super-aliment, quinoa se aseamănă cu orezul, din punc de vedere al modului în care se prepară, având avantajul că timpul de fierbere al quinoa este înjumătățit față de orez. Este bogat în proteine benefice, dar și o sursă importantă de calciu, pe care l-am lua, în mod normal, din produsele lactate, interzise în timpul postului Crăciunului. Un bonus pe care puțini îl cunosc este faptul că, de fapt, quinoa conține o cantitate de calciu mai mare decât în greutatea echivalentă de lapte!

Avocado, alimentul-minune în timpul postului
Avocado, alimentul-minune în timpul postului

Pe lista cu alimente de post sănătoase și care nu îngrasă sunt și ciupercile. Sunt bogate în nutrienți esențiali bunei funcționări a organismului și sărace în calorii, ceea ce le face ideale pentru cei care țin postul Crăciunului.

Un alt aliment recomandat în perioada postului Crăciunului este fasolea. Aceasta conține carbohidrați benefici, ce nu cresc brusc nivelul zahărului din sânge. În afară de proteine, fasolea este și o sursă importantă de vitamina B și fier, ambele menținând o vitalitate crescută. Putem să ne lăsăm imaginaţia să funcţioneze, colorând platoul cu salate şi boabe de fasole pestriţe, negre sau roşii, scrie csid.ro.

Semințele sunt și ele în topul alimentelor de post sănătoase. Ele pot fi incluse într-o mutitudine de rețete, contribuind la buna fucționare a aparatului digestiv, fiind bogate în fibre și proteine. Este important de ştiut că acestea sunt mai bine absorbite dacă sunt zdrobite sau lăsate la înmuiat pentru o zi sau două, înainte de a fi consumate.

Bogat în vitamine și minerale, bogat în acii grași esențiali, avocado este una dintre cele mai bune alegeri alimentare în timpul postului Crăciunului.

Greșelile alimentare ce aduc kilograme în plus, nedorite
Greșelile alimentare ce aduc kilograme în plus, nedorite

Consumată toamna și la începutul sezonului rece, sfecla roșie ajută la înlăturarea oboselii, reînnoirea celulelor sangvine, previne anemia și stimulează sistemul imunitar. În ciuda faptului că nu este bogată în proteine, sfecla roșie compensează prin conţinutul variat de minerale.

La micul dejun, înlocuiți laptele clasic din cafea sau cereale cu lapte de migdale. Are mai puține calorii decât laptele de vacă, este o sursă deosebită de vitamina A, E şi D, dar şi de calciu. Singurul său „defect” este faptul că are puţine proteine.

Cele mai frecvente greșeli din timpul postului Crăciunului

Una dintre cele mai frecvente greșeli ce duc la acumularea unor kilograme nedorite este consumul crescut de cartofi și paste făinoase. Dacă nu vreți să vă îngrășați, încercați să alegeți paste integrale în locul pastelor din făină albă. Evitați mezelurile sau pateurile de post, deoarece acestea conţin multe substanţe artificiale şi nici nu au un gust atât de bun, faţă de fructele, legumele, tocăniţele care pot fi preparate acasă.