Home » Life & Style » Ce să nu bagi niciodată în mașina de spălat rufe. 10 lucruri care se pot deteriora

Ce să nu bagi niciodată în mașina de spălat rufe. 10 lucruri care se pot deteriora

Manolică Anca / 25.02.2021, 09:11
Ce să nu bagi niciodată în mașina de spălat rufe. 10 lucruri care se pot deteriora

Mașina de spălat rufe este nelipsită din aproape orice gospodărie. Aceasta ne ușurează cu mult viața, economisind timp și energie. Însă, oricât de mult ne-am dori să o punem numai pe ea la treabă, întotdeauna vor exista câteva lucruri pe care fi bine să le spălăm de mână. Iată ce nu ar trebui să bagi niciodată în mașina de spălat rufe.

Ce să nu bagi niciodată în mașina de spălat rufe

Mașina de spălat rufe ne poate ușura mult munca, însă ne poate fi face „surprize” în unele cazuri. Chiar dacă ne-am dori să spălăm absolut la mașină, ei bine unele obiectele vestimentare sunt mai pretențioase. Pentru a ne îngriji corect hainele și a le păstra ca noi pentru cât mai mult timp, trebuie, în primul rând, să citim instrucțiunile de pe etichetă. Aceasta ne oferă toate informațiile de care avem nevoie pentru a le spăla, usca, călca și îngriji corespunzător. Însă, dacă obișnuiești să tai etichtele hainelor sau, pur și simplu, scrisul nu mai este lizibil, noi venim cu câteva sfaturi petru tine. Iată ce obiecte să nu bagi niciodată în mașina de spălat rufe:

1. Obiectele vestimentare cu broderie, mărgele sau paiete
Mașina de spălat poate deteriora sau chiar distruge hainele care au aplicații de acest gen. În plus, acestea se pot desprinde de pe haină și pot chiar strica mașina de spălat. Dacă ai haine de acest fel, ai amre grijă să nu le bagi la spălat cu alte haine sau au fermoar sau nasturi. Cel mai indicat este să le speli de mână sau să le duci la curățătorie.

2. Hainele din cașmir se pot scămoșa 
Cașmirul este un material foarte pretențios. Hainele din acest material se pot scămoșa și lărgi, în timp, dacă alegi să le bagi la mașina de spălat.

3. Haine din dantelă
Dantela este și ea un material extrem de delicat, iar rotațiile din timpul ciclului de spălare și stoarcere o poate deteriora. Recomandat este ca hainele din dantelă să fie spălate de mână, la temperaturi scăzute.

4. Lenjeria intimă se poate rupe 
Dacă ai lenjerie intimă cu dantelă sau broderii fine sau pe care ai dat mai mulți bani, ar fi bine să eviți să o speli la mașină, pentru că riști să o scoți ruptă. O solutie ar fi să achiziționezi huse speciale pentru spălarea lenjeriei intime. Acestea protejează atât lenjeria, cât și mașina de eventualele capse sau piese mici metalice care s-ar putea desprinde.

5. Pantofii sport din piele 
Mașinile de spălat moderne au programe dedicate pentru încălțăminte, însă ar fi de preferat să îl folosești doar în cazul celor din material textil. Pantofii din piele sunt mult mai pretențioși și vor avea de suferit. De aceea, urmează în detaliu indicațiile producătorului pentru îngrijirea tipului de piele respectiv.

Încălțămintea din piele se poate strica la mașina de splălat
Încălțămintea din piele se poate strica la mașina de splălat

6. Haine cu pete cu substanțe inflamabile
În cazul lucrurilor cu pete de motorină, benzina, gaz sau orice altă substanță inflamabilă, este exclusă folosirea unui program de uscare. Caldura degajată în cadrul acestui program proate produce inflamare. Clătește foarte bine hainele înainte de a le băga la spălat și, de preferat, evită să mai bagi și alte haine pe lângă ele.

7. Șosetele de bebelus pot strica mașina
Fiinde extrem de mici, acestea ajung adesea să înfunde scurgerea mașinii de spălat. Este recomandat să le pui într-o husă specială cu fermoar pentru a proteja ambele obiecte.

8. Hainele ce au păr de animale
Înainte de a le băga la spălat, alege să le perii sau să folosești o rolă cu bandă lipicioasă pentru a îndepărta firele de păr. Acestea sunt fine și scurte și pot rămaâne în mașină, depunându-se pe alte haine. De asemenea, există riscul de a bloca scurgerea mașinii.

9. Nu îndesa pilota în mașină 
Daca mașina ta are o capacitate de 5 sau 6 kilograme, cel mai probabil nu îți va încăpea o pilotă dublă. De asemenea, ia în considerare că detergentul trebuie să circule în toată mașina pentru a fi eficient. O masina supraîncărcată nu va curăța cum trebuie murdăria. Alege să duci pilota la o curățătorie profesională.

10. Pernele cu fulgi sau pene
Pe lista de lucruri pe care să nu le bagi niciodată în mașina de spălat rufe se numără și pernele ce sunt umplute cu fulgi sau pene. Și în cazul acestora este recomandat să apelezi la o curățătorie sau să folosești soluții speciale de dezinfectare. Lasă perna la aer și eventual și la soare, pentru a elimina acarienii.

De asemenea, ai mare grijă la lucrurile din buzunare. Verifică-le înainte de a băga hainele la spălat, pentru a evita să ajungi să speli și cheile de la mașină, monede, sau multe alte lucruri.