Home » Life & Style » Cei mai veninoși șerpi din lume – după o mușcătură, viața îți este în imens pericol

Cei mai veninoși șerpi din lume – după o mușcătură, viața îți este în imens pericol

Alexandru Cazacu / 24.02.2021, 16:01

Încă din cele mai vechi timpuri oamenilor le-a fost frică de aceste vietăți. Deși unii șerpi sunt inofensivi, care dacă te mușcă vei simți doar durerea provocată de dinții ascuțiți care îți penetrează pielea, există și unii șerpi a căror venin poate fi fatal. În continuare, noi vă prezentăm câțiva dintre cei mai veninoși șerpi din lume.

Cei mai veninoși șerpi din lume

După cum vă spuneam, veninul unora dintre aceste vietăți este inofensiv pentru oameni, însă există și unii șerpi care dacă te mușcă poți chiar muri. Ba chiar mai mult, în cazul unor specii nu s-a descoperit încă un antidot. Unii dintre cei mai veninoși șerpi îi puteți găsi în lista de mai jos.

Vipera morții

Acest șarpe trăiește în Australia și se hrănește cu diferite viețuitoare mici precum broaște, șopârle sau șoareci. Cu toate acestea, o doză de doar 10 mg de venin al acestei reptile pot ucide chiar și un om, în timp ce acest șarpe injectează 180 de mg printr-o mușcătură. Neurotoxinele din veninul său duc la paralizia aparatului respirator în mai puțin de 6 ore.

Șarpele Coral

Această reptilă trăiește în America de Nord și poate ajunge la 1,5 metri lungime. Șarpele Coral, după cum spune și numele, este șarpele cu cel mai frumos colorit, potrivit multor herpetologi, deoarece solzii acestuia sunt pictați cu roșu, galben și negru. Veninul acestora este foarte puternic, însă, ei injectează rar destul venin cât să omoare un om.

Șarpele de mare cu cioc

Acesta trăiește în apele calde de pe lângă coastele Australiei, Oceanului Indian și Golful Piersic și se hrănește în special cu pește. Șarpele de mare cu cioc poate ajunge la o lungime de 1,2 metri, însă ucide câteva mii de oameni anual. Cercetătorii susțin că este un șarpe extrem de agresiv, iar colții acestuia pot străpunge cu ușurință un costum de scafandru.

Cei mai veninoși șerpi din lume: Șarpele tigru

Această reptilă ucigașă trăiește în susu Australiei, este puțin mai gros și poate ajunge până la 2 metri lungime. De asemenea, Șarpele tigru este cel mai des întâlnit șarpe veninos din Australia. Este cunoscut faptul că acesta atacă deseori oamenii, iar veninul său conține o neurotoxină care atacă în câteva secunde sistemul nervos.

Mușcătura cestor șerpi poate fi fatală
Mușcătura acestor șerpi poate fi fatală

Cei mai veninoși șerpi din lume: Taipanul

Taipanul este de asemenea foarte periculos și îl putem găsi bineînțeles tot în Australia. Masculii acestei specii de șarpe pot atinge chiar și 3 metri lungime. Veninul taipanului este extraordinar de puternic, cu un efect neurotoxic puternic, care paralizează întreg sistemul nervos al unei persoane.

Kraitul malaez

În ciuda culorilor sale frumoase și a lungimii care nu depășește un metru, acest șarpe este deosebit de periculos. Kraitul nu mușcă și fuge precum fac alți șerpi, ci atacă de mai multe ori pentru a se asigura. Mușcătura acestuia nu este dureroasă, acesta fiind și motivul pentru care muți dintre cei care au fost mușcați nu au simțit acest lucru. Neurotoxina din veninul acestuia duce la moartea unui om în maxim 2-3 ore.

Șarpele Brun

Acest șarpe este unul dintre cei mai agresivi de pe teritoriul Australiei. Poate ajunge la o lungime de 2 metri și nu se sperie de nimic. Potrivit lui regretatului Steve Irwin, acesta este șarpele responsabil cu cele mai multe decese umane din Australia.

Șarpele vajnic 

Ei bine, acesta este cel mai periculos șarpe din lume. ”Oxyuranus microlepidotus” este una dintre cele două specii de taipan din Australia. O singură mușcătură a acestui șarpe poate conține destul venin cât să ucidă 100 de persoane, iar acesta este capabil să muște de zece ori pe zi. Veninul acestuia este de aproximativ 400 de ori mai toxic decât cel al crotalilor. Cu toate acestea nu este la fel de agresiv precum kraitul sau vipera morții, potrivit descoperă.ro.