Cu siguranță ai folosit sau auzit și tu, măcar o dată, expresia „zgârcit ca Hagi Tudose”. Totuși, cine a fost acest celebru Hagi Tudose, cel care întruchipează avariția absolută în spațiul carpato-danubiano-pontic? Afli tot din acest material.
„Hagi-Tudose” reprezintă numele unei piese de teatru din anul 1912 scrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Este o dramatizare a nuvelei cu același nume care a fost publicată în volum sub semnătura „Delavrancea” la Editura Socec cu nouă ani înainte. Totuși, se pare că o primă variantă a nuvelei ar fi apărut în 1887, în revista „Lupta literară”.
În nuvela „Hagi-Tudose”, scriitorul vorbește despre viața unui hangiu, subliniind principala sa trăsătură de caracter: o zgârcenie dusă la extrem. Firul epic este simplu: de la cele mai fragede vârste, hagiul tot aduna și aduna, iar cand a crescut a fost luat de un negustor ca ucenic la o prăvălie. Imediat după moartea negustorului, prăvălia i-a rămas acestuia. Și deși până la acel moment el a strând bai cu disperare, din acel punct Hagi-Tudose a luat-o razna, banii luându-i mințile și devenind singura sa menire.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Deznodământul este unul grotesc și dual: cel mai bogat băcan moare în cea mai cumplită mizerie, fără a se bucura de vreo plăcere în viața sa. Acesta și-a dat sufletul pe un „maldăr de galbeni”. În faptului că unele elemente sunt preluate din alte opere ce prezintă avari celebri (precum Euclio – creat de Plaut; Harpagon al lui Molière; Shylock al lui William Shakespeare; Gobseck – de Honoré de Balzac; Pliușkin – de Nikolai Gogol), Hagi-Tudose are o deplină originalitate prin avariția sa dusă până la moarte.
„Zgârcenia sa delirantă e împinsă dincolo de pierderea instinctului său de supraviețuire”, a afirmat George Călinescu
Barbu Ștefănescu Delavrancea, autorul nuvelei, s-a născut pe 11 aprilie 1858, în mahalaua Delea-Nouă, din bariera Vergului, București, într-o familie modestă. De-a lungul vieții sale, a fost scriitor, orator, avocat, membru al Academiei Române și primar al Capitalei în anul 1899. A fost căsătorit cu Marya, o femeie inteligentă, cu studii în matematică şi filosofie, profesoară de pedagogie, care i-a dăruit patru fete. A murit la Iași, la vârsta de 60 de ani, pe 29 aprilie 1918, însă operele sale au rămas în istorie.
Barbu Ștefănescu avea rădăcini în Vrancea, fiindcă de acolo se trăgeau părinții și bunicii lui. Fiindcă acesta a avut o admirație deosebită pentru bunicul său, a ales să folosescă pseudonimul Delavrancea, negând numele Ștefănescu.
„Numele de Ştefănescu n-a fost al meu şi nu l-au purtat nici părinţii, nici bunicii mei”, susținea la acea vreme Barbu Ștefănescu.
Cu un temperament cu fond romantic, oscilând între fantezie și realitate, prin bogăția problematicii operei sale, Barbu Delavrancea este, cu siguranță, una din cele mai puternice prezențe literare de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.