Cine a inventat și cum a apărut plasticul. Scurt istoric

Oamenii au început să folosească foarte mult plastic de ani buni. Din cauza utilizării plasticului pe scară masivă, natura are de suferit: producerea chimică a lui, deșeurile aruncate în apă sau pe pământ care duc la o poluare masivă a naturii care ne dăunează tot nouă, oamenilor, și nu numai. Din această cauză, statele europene precum Franța și Elveția au interzis ambalarea legumelor și fructelor în pungi de plastic începând din acest an. Dar cine a fost cel care a inventat plasticul și cum a apărut el?

Inventarea plasticului

De la pungi și sticle de lapte, la boluri și linguri, jucării, telefoane și televizoare, plasticul este în componenţă cel puțin unui produs care ne înconjoară. Invenția plasticului a schimbat fundamental modul în care fabricăm și folosim multe produse.

Cine a fost responsabil pentru inventarea acestui material? Istoria industriei maselor plastice este plină de invenții mărețe, dar cea mai importantă dintre ele a fost cea a englezului Alexander Parkes (1813 – 1890).

Parkes a fost pus la conducerea departamentului de turnare, iar atenția sa a început curând să se concentreze asupra galvanizării. Parkes a obținut primul său brevet în 1841 pentru un procedeu de galvanizare a operelor de artă delicate. Metoda sa îmbunătățită de galvanizare a obiectelor fine și fragile, cum ar fi florile, a primit un brevet în 1843.

Procesul presupunea galvanizarea unui obiect scufundat anterior într-o soluție de fosfor conținută înbisulfură de carbon și apoi în nitrat de argint. În total, Parkes deținea cel puțin 66 de brevete privind procese și produse, în mare parte legate de galvanoplastie și de dezvoltare a materialelor plastice.

• În 1856, a brevetat Parkesin, primul thermoplastic, un celuloid pe bază de nitroceluloză tratată cu o varietate de solvenți. Acest material, expus la Expoziția Internațională de la Londra din 1862, a anticipat multe dintre utilizările estetice și utilitare moderne ale plasticului.
• În 1846, a brevetat procesul de polimerizare la rece pentru vulcanizarea cauciucului, numit de Thomas Hancock „una dintre cele mai valoroase și extraordinare descoperiri ale epocii”.

Câțiva ani mai târziu, în 1868, dezvoltarea plasticului a luat noi direcții când John Wesley Hyatt a combinat celuloza organică cu camfor pentru crearea plasticului celuloid. Pe lângă faptul că a fost folosit ca substitut al fildeșului în bilele de biliard, celuloidul a devenit popular ca substanță folosită la fabricarea primei pelicule fotografice flexibile pentru înregistrarea imaginilor în aparatele de fotografiat.

Popularizarea plasticului

În anii următori au urmat și alte progrese în lumea plasticului, folosind întotdeauna diferite substanțe organice. Cu toate acestea, abia în 1907 a fost inventat primul plastic complet sintetic și de succes comercial, de către Leo Hendrik Baekeland. Materialul dezvoltat de Baekeland a fost popularizat sub denumirea de „bakelită”, deoarece era mult mai ușor de pronunțat decât denumirea sa chimică: polioxibenzimetilenglicolanhidridă.

Bakelita a fost creată prin combinarea fenolului cu formaldehidă la căldură pentru a crea o reacție de condensare care a dat naștere unei astfel de rășini. Înainte de inventarea plasticului, produsele fabricate de industriile mari și mici erau limitate de disponibilitatea materialelor naturale (sau a celor bazate pe materiale naturale), cum ar fi lemnul, metalul, sticla, ceramica și cauciucul.

Problema utilizării plasticului pe scară largă

De la producerea primului obiect din plastic, lumea s-a dezvoltat, iar fabricarea obiectelor din acest material a început, și nu s-a mai oprit. Plasticul este folosit în domenii diverse, pentru fabricarea de piese de mașini, telefoane, aparate de uz casnic, jucării etc.

În plus, domeniul medical a înregistrat multe progrese datorită materialelor plastice, cum ar fi producția de seringi și tomografii computerizate. Chiar și în industria confecțiilor, fibrele naturale au început să concureze puternic cu fibrele de plastic, cum ar fi nailonul.

Cu toate acestea, atunci când este aruncat în natură, deoarece plasticul se descompune extrem de greu, a ajuns să devină o problemă gravă de mediu.