Home » Tehnologie & Știinta » De ce ne curentăm între noi sau de tot felul de obiecte. Fenomenul explicat de specialiști

De ce ne curentăm între noi sau de tot felul de obiecte. Fenomenul explicat de specialiști

Voicu Costin / 03.06.2022, 11:51
De ce ne curentăm între noi sau de tot felul de obiecte. Fenomenul explicat de specialiști

Poate vi s-a întâmplat atunci când vă atingeți de anumite suprafețe (metal, lemn, hârtie) sau de persoane, să vă curentaţi ușor. Fenomentul este cunoscut în fizică şi se întâmplă atunci când te îmbraci cu haine sintetice sau când te afli într-un mediu umed. Poţi apela la câteva trucuri pentru a evita ca acest lucru să se mai întâmple. Care este explicația fenomenului?

Curentarea cu obiecte sau persoane. Explicația științifică

Energia statică se manifestă printr-o scânteie și simți o senzație de curentare. Este neplăcută pe moment, deoarece un mic șoc este resimțit de corp, implicit de voi.

„Este vorba de un fenomen cunoscut în fizică, se numeşte încărcare electrostatică. Prin frecarea unor elemente metalice, în general acel obiect se încarcă electrostatic energetic, iar în momentul în care intră în contact două corpuri încărcate identic are loc o descărcare electrică”, a explicat medicul de familie, Valentin Boldea, potrivit adevarul.ro.

Este vorba despre un fenomen cunoscut în fizică, numit încărcare electrostatică. Prin frecarea unor elemente metalice în general acel obiect se încarcă electrostatic, iar în momentul în care intră în contact două corpuri încărcate identic are loc o descărcare electrică. Practic, descărcarea electrică stimulează terminațiile nervoase la nivelul pielii și este percepută de creier ca un fel de curentare.

Cum să îndepărtezi energia statică

Evită materialele sintetice

Textilele sintetice sunt principalele lucruri care produc energie statică pentru că absorb mai puțină apă. Le poți înlocui cu bumbacul sau inul, materiale mult mai confortabile, plăcute la atingere, care permit pielii să respire.

Există anumite trucuri prin care hainele nu se mai electrizează, cum se întâmplă în cazul puloverelor de lână, eșarfelor sau fustelor. Prinde de haine ceva de metal, cum ar fi o broșă, un ac sau o agrafă. Mai poți folosi și fixativ, are același efect ca în cazul părului. Dacă te îmbraci în fustă, dă-ți cu o cremă hidratantă înainte. Sau poţi să îţi umezești mâinile și apoi să atingi fusta.

Folosește produse antistatice

Pentru suprafețele din plastic sau lemn, poți folosi produse de curățare antistatice. Există o gamă variată de produse, cum ar fi un pămătuf antistatic, șervețele sau spray-uri. Frecarea este un alt factor care produce energie statică. Frecarea picioarelor pe covor o să-ți amintească asta. Dacă ai covoare din fibre sintetice, curăță-le cu un spray antistatic. Poţi adăuga în apa pe care o folosești pentru a le peria, puțin balsam de rufe.

Evită frecarea

Frecarea este alt fenomen care poate produce energie statică. De exemplu, picioarele frecate pe covor, papucii sau șosetele, la contactul cu fibrele covorului, prin frecare, pot provoca energie statică. Este recomandat să nu folosești covoare din fibre sintetice. Există spray-uri antistatice pentru covoare pe care le poți folosi. Poți folosi balsam de rufe amestecat cu apă pentru a peria covoarele și a elimina astfel riscul electrizării.

Foloseşte-te de metal

Metalul în contact cu un alt metal poate prelua șocul în caz de energie statică. Astfel, în loc să întinzi mâna spre clanță, întâi bagă cheia în uşă. Atingerea unui obiect din metal este valabilă și în cazurile în care urmează să folosești aparatura electrică precum telefonul, calculatorul, sau alte obiecte electronice.