Plecăm din start cu o idee pe care am mai împărtășit-o cândva. Nimeni nu s-a înnăscut învățat, dar respectarea normelor gramaticale, indiferent de natura lor, devine un mod superior de cunoaștere a formelor corecte, de înțelegere și acceptare a lor, de conformarea cu ele Pentru că limba română nu poate funcționa decât prin stabilitate. Uneori, orice abatere de la sistemul limbii poate duce la consecințe asupra capacității de a comunica, prin scris ori oral, în mod corespunzător o informație.
Ne străduim să pricepem de ce comitem greșeli, care sunt câteva dintre ele și, mai ales, în ce situații multe cuvinte pot crea confuzii denaturând sensul întregului context. În niciun caz, nu ne propunem să judecăm pe nimeni. „O eroare devine defect numai dacă refuză să o corectezi”, spunea John Fitzgerald Kennedy. A fi bun la gramatică/ortografie nu are nicio legătură cu inteligența, creativitatea, abilitățile cuiva. Presupune, pur și simplu, un grad de respect față de instrumentul acesta de comunicare în limba maternă, folosind fie substantive, pronume, prepoziții, verbe etc.
a)Conjenctură sau conjunctură?
Conjectură semnifică o părere bazată pe anumite presupuneri sau pe ipoteze. Are ca sinonime prezumție, supoziție. De exemplu: Conjectura lui Euler este o presupunere din partea matematicianului, dovedită falsă, privind marea teoremă a lui Fermat (punctele de extrem ale unei funcții derivabile sunt puncte critice).
Conjunctură este cu totul altceva. Înseamnă un concurs de împrejurări cu influență asupra unei ocazii/situații/stări de lucruri. De exemplu: Conjunctura îi era regelui favorabilă. Urcarea pe tron a regelui-unul oarecare-se produce într-o situație prielnică/favorabilă. Nimeni nu putea să-l împiedice pe acel rege.
b)Abnegație
Sensul adevărat al acestui cuvânt este devotament dus până la sacrificiu. Adică cineva se pune în interesul altuia/altora mai presus de propriul interes. A-l folosi oricum este o mare eroare. De exemplu: Anul acesta studenții au muncit cu abnegație, încât toți au luat nota 10. Am putea înțelege că studenții au adus un serviciu altora, profesorilor de exemplu, și nu lor înșiși. Corect este să spunem că studenții au muncit cu sârguință/cu seriozitate.
Prepoziția „de pe” confundată cu „după”. De exemplu: Am reușit să iau după dulap cartea, în loc de: Am reușit să iau de pe dulap cartea.
a) A preconiza
Un cuvânt la modă în zilele noastre, dar utilizat adesea greșit. În latinește praeco era crainicul care striga mărfurile la mezat. De aici s-a format mai târziu verbul a preconiza, cu înțelesul de a trâmbița meritele unui produs, a face reclamă pentru o idee. De exemplu: Se preconizează folosirea matematicii în toate domeniile.
Problema este că unii vorbitori cred că a preconiza înseamnă a propune sau a prevedea, astfel că îl folosesc pentru ceva depășit. De exemplu: Pe vremuri nu se preconiza poluarea gravă a aerului. S-a ajuns astfel la un înțeles exact contrar celui corect.
b) Fi și fii
Reprezintă confuzia cea mai des întâlnită. În această situație, vom scrie cu doi de i la imperativ formă afirmativă (Fii cuminte, copile!), la conjunctiv prezent (să fii/să nu fii) și la viitorul apropiat (o să fii). Cu un singur i vom scrie la imperativ formă negativă (Nu fi obraznic, copile!), la condițional-optativ (aș fi încântat, voi fi încântat).
c) A se merita și a se risca
Ambele verbe nu pot fi confundate cu cele de la diateza activa a merita, respectiv a risca, deoarece nu pot fi precedate de pronumele reflexiv se. De exemplu: Ea se merită să fie ascultată, pentru că are voce frumoasă. Pe cine? Pe sine se merită? La fel în cazul lui a se risca. Mă risc să cânt. Pe cine? Pe mine mă risc?