Obiceiurile de nuntă diferă de la o regiune la alta, fiecare având farmecul său. Tinerii dornici să organize petrecerea cea mare se pot orienta către o zonă care îi atrage cel mai mult. Pentru o nuntă traditională și medievală în același timp, Ardealul cu ale sale obiceiuri se potrivește de minune. Există acolo un amestec perfect de culturi aduse de-a lungul timpului de către sasi, secui, ceea ce face ca tradițiile de nuntă să fie considerate unice în România.
Cu mult timp în urmă, viitorii miri se duceau personal să-i invite pe cei dragi la marele eveniment, ritual care se realiza, în general, în trei etape: cu o lună înainte de petrecere, cu două săptămâni înainte și în săptămâna petrecerii.
Ei erau însoțiti de vornic și de prietenii apropiați, băieți și fete îmbrăcați în costume populare de altădată. Toți aveau în mână o ploscă umplută cu țuică sau cu vin.
Sătenii, se spune că obiceiul a rămas și acum în unele sate, confirmă participarea la eveniment bând o gură din plosca oferită de acești tineri.
Invitațiile personalizate în Ardeal, așa cum cere tradiția, trebuie să anunțe data nunții, numele mirelui și al miresei, numele nașilor, locul și ora unde se va ține cununia religioasă. Urmează numele restaurantului și ora la care va începe petrecerea propriu-zisă (distracția).
Înainte invitațiile se faceau imediat după logodnă. Astăzi se trimit cu multe luni înainte de eveniment pentru ca invitații aleși de miri să aibă timp să se pregătească.
În privința modelului de invitații, foarte apreciate, ca în toate zonele țării, sunt cele cu motive florale, iar textul trebuie ales cu grijă, ca să evidențieze importanța evenimentului și să rămână neșters în memoria tuturor.
De aceea tinerii sunt sfătuiți să nu se pripească în alegerea textului. Eventual să studieze site-uri specializate unde se găsesc tot felul de colecții care de care mai ochioase.
În Ardeal, obiceiul este ca mirii să stea în capul mesei, să mănânce lapte ori smântână din aceeași farfurie, pentru ca viitorii lor copii să se nască frumoși și sănătoși.
În ziua de Sfântul Ilie, pe Muntele Găina, avea loc un târg de fete. Acolo, ele își expuneau zestrea cu scopul de a-i impresiona pe băieți, care la randul lor purtau curele din argint sau din aur.
După “chemarea la nuntă” făcută de întreg alaiul nupțial, are loc împodobirea steagului. Se poate face cu o săptămână înaintea nuntii, cât și în sâmbăta dinaintea nunții. După împodobire cavalerii și domnișoarele de onoare, mirii și stegarul dansează în jurul steagului.
Prietenele miresei se adună pentru a cânta “cununa.”, iar la casa mirelui are loc bărbierirea simbolică a acestuia cu sapa sau coasa, fiind apoi ridicat cu scaunul de trei ori.
Obiceiurile din Ardeal continuă cu diverse jocuri: disimularea, presupunând prezentarea în fața mirelui a trei mirese false, pentru îndepărtarea ispitelor ce pot apărea în căsnicie, rapirea miresei, ce se făcea de preotul satului cu răscumpărarea acesteia de către mire, apoi răscumpărarea găinii (mai întâi împodobită) de către nași și deghizarea miresei.
Nașa deghiza mireasa în femeie măritată și o ascundea prin mulțime, iar mirele avea datoria să o găsească (sursa studioblitz).