Home » Life & Style » Știri mondene » Totul despre nunta Simonei Halep și a lui Toni Iuruc. Primele imagini de la marele eveniment. FOTO

Totul despre nunta Simonei Halep și a lui Toni Iuruc. Primele imagini de la marele eveniment. FOTO

Manolică Anca / 15.09.2021, 17:49

Simona Halep este mai emoționată și mai fericită ca niciodată. Revenită de pe tărâm american, acolo unde a participat la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, sportiva a făcut anunțul pe care toată lumea îl aștepta. Când se mărită Simona Halep.

Simona Halep a făcut marele anunț despre când de mărită

Veste mare din partea celei mai bune tenismene a României! Simona Halep se pregătește de nunta cu alesul ei, Toni Iuruc, iar evenimentul emoționant va avea loc mai repede decât se aștepta toată lumea. Revenită în țară, după ce a participal la turneul de Grand Slam, US Open, fostul lider WTA a dat noi detalii despre nunta sa cu omul de afaceri Toni Iuruc.

Simona Halep a vorbit chiar pe aeroportul Otopeni despre eveniment, însă detaliile fuseseră deja dezvăluite de fostul tenismen Ilie Năstase, după cum chiar ea a spus. Chiar dacă sportiva a ales să fie discretă în privința căsătoriei, cum este mereue de altfel, iată că Ilie Năstase a spulberat misterul. Întrebat cum va celebra în ziua de naștere a actualei soții, Ioana Simion, acesta a dezvăluit că a primit o invitație din partea Simonei Halep pe care trebuie să o onoreze.

Mai exact, fostul tenismen va merge la Constanța pe 15 septembrie, pentru a participa la cununia sportivei cu Toni Iuruc. Evenimentul va avea loc într-o locație de cinci stele, unul dintre cele mai cunoscute cluburi din Constanța, Fratelli.

„Da, domnul Năstase m-a dat de gol. Da, ne vom căsători săptămâna viitoare (n.r. miercuri, 15 septembrie 2021). Este un eveniment frumos, am emoţii. Sunt emoţii diferite faţă de câştigarea unui Grand Slam, este partea personală, tenisul rămâne tenis. Aici este mult mai important pasul şi sunt bucuroasă că se întâmplă”, a declarat Simona Halep, cu privire la data când se mărită.

Simona Halep și Toni Iuruc se căsătoresc pe 15 septembrie
Simona Halep și Toni Iuruc se căsătoresc pe 15 septembrie

De ce au ales Simona Halep și Toni Iuruc ziua de miercuri pentru căsătorie

Cel mai probabil, mulți dintre invitați au rămas surprinși atunci când au aflat că nunta va avea loc într-o zi de miercuri. Dar oare, care este motivul pentru care cei doi au ales această zi?

Nu este un secret faptul că mirii provin din familii de machedoni cu tradiție, iar aceștia își doresc să ducă obiceiurile mai departe. Așadar, nunta Simonei Halep va fi conform tradițiilor, care spun că evenimentul trebuie să înceapă miercuri și să se termine luni. De asemenea, potrivit obiceiurilor la machedoni, fiecare zi de petrecere are un ritual diferit, potrivit playsport.ro.

Simona Halep și Toni Iuruc, în ziua cununiei civile
Simona Halep și Toni Iuruc, în ziua cununiei civile. Sursa foto: Playsport

Klaus Iohannis, invitat special la nunta Simonei Halep

Cununia civilă a sportivei se va desfășura miercuri, 15 septembrie, de la ora 16:00. Printre cei aproximativ 300 de invitați la nunta Simonei Halep, se numără și mari personalități ai sportului românesc. Evident, nu puteau lipsi de la marele eveniment Ion Țiriac și Ilie Năstase.

De asemenea, invitat este și președintele României, Klaus Iohannis. Fiind un mare pasionat de tenis, președintele și soția sa au primit invitația, așadar sunt toate șanse ca ei să își facă apariția, potrivit telekomsport.ro.

Cum s-au cunoscut Simona Halep și Toni Iuruc

Între Simona Halep și Toni Iuruc, spun apropiații cuplului, a fost dragoste la prima vedere. Cei doi s-au cunoscut într-un club renumit, iar întâlnirea nu pare a fi deloc întâmplătoare, dacă ne gândim că Toni Iuruc este vărul patronilor respectivului lanț de cluburi și restaurante.

Simona Halep s-a afișat alături de Toni Iuruc pentru prima oară în 2019, atunci când a câștigat în premieră marele turneu de Grand Slam de la Wimbledon. În acele două săptămâni de competiție, el i-a fost alături atât la antrenamente, cât și la evenimentele oficiale din cadrul turneului. A stat el retras, însă cei doi au apărut în mai multe imagini de la Dineul Campionilor de la Londra.

Ulterior, Simona Halep și Toni Iuruc au mers împreună la mare, sportiva postând o fotografie în care apăreau amândoi. De atunci, el a fost o prezență constantă la turneele sale, susținând-o frenetic din tribune.

Cu ce se ocupă Toni Iuruc, partenerul de viață al Simonei Halep

Toni Iuruc a intrat în atenţia presei după ce au apărut informații că ar avea o relație cu Simona Halep. Însă, el este un cunoscut om de afacri machedon, care deține o avere considerabilă. În 2002, el a înființat agenția AdVenture, care s-a ocupat de prima campanie electorală a lui Sorin Oprescu pentru Primăria Capitalei.

De câțiva ani buni, Toni Iuruc activează și în domeniul imobiliarelor, ca antreprenor. Acesta deține mai multe imobile date spre închiriere, sub formă de birouri și spații de locuit. Împreună cu mama sa, Genica Iuruc, cei doi dețin unul din cele mai exclusiviste imobile în zona Grădinii Botanice din Capitală.