Home » Life & Style » Survivor 2022: totul despre formatul tv, concurenți, lansare. Ce pregătește Pro TV

Survivor 2022: totul despre formatul tv, concurenți, lansare. Ce pregătește Pro TV

Manolică Anca / 21.12.2021, 15:21

Una dintre cele mai iubite emisiuni, Survivor România, continuă cu un nou sezon. Doar că, de această dată, la Pro TV. Emisiunea care a adus audienţe colosale pentru Kanal D în prima parte a anului, nu mai este la postul turcesc, Pro TV-ul dând lovitura anului. Ce vedete și-au anunțat oficial participarea și când începe noul sezon Survivor 2022. Este oficial!

Survivor România se vede la Pro TV din 2022

După ce a înregistrat audiențe mari în cele două sezoane care au fost difuzate de postul turcesc Kanal D, cel mai dur reality-show se va vedea de acum pe Pro TV. Emisiunea va fi produsă în continuare de aceași companie din Turcia, însă se va afla de acum în custodia celor de la Pro TV, care a achiziționat licența de producție și difuzare pentru România. Este o lovitură uriașă dată de postul de televiziune, care se așteaptă ca Survivor 2022 să fie la fel de urmărit.

Un colț de paradis din Republica Dominicană, rupt de orice urmă de civilizație, mulți aventurieri, dar un sigur câștigător – acestea ar fi cuvintele care descriu show-ul fenomen Survivor. Așa cum se știe deja, regulile reality-show-ului sunt foarte bine puse la punct. Săpâmâni bune, concurenții vor trăi pe o insulă pustie și vor fi nevoiți să se descurce cu resurse minime.

Aceștia sunt împărțiți în două tabere (24 de concurenți): tabăra Faimoșilor și tabăra Războinicilor, și vor lupta zilnic pe nisipurile incandescente ale Dominicanei sau în apele Mării Caraibelor pentru a obține hrană, imunitate, dar și o mulțime de alte avantaje pentru echipă. Cel care va rezista până la final, va fi supranumit Supraviețuitorul și va pleca acasă cu trofeul Survivor și premiul record de 100.000 de euro.

Ce vedete vor participa la Survivor 2022

După ce Pro TV a anunțat că a achiziționat show-ul Survivor România, imediat a apărut și informația potrivit căreia Daniel Pavel va continua să fie gazda emisiunii. El a fost cel care a moderat cu succes sezonul trecut și va face la fel și în următorul, doar că la alt post de televiziune.

Daniel Pavel, gazda show-ului Survivor 2022 la Pro TV
Daniel Pavel, gazda show-ului Survivor 2022 la Pro TV

După ce show-ul Survivor a fost achiziționat cu prezentator cu tot, trustul Pro TV a anunțat recent și numele vedetelor care urmează să participe în sezonul 3, din 2022, în tabăra Faimoșilor. Printre aceștia se numără artiști care au reușit prin munca lor să spargă barierele locale: Otilia Bilionera, Xonia, Emil Rengle, Radu Itu, CRBL, sportivi de renume: Elena Chiriac, Cătălin Zmărăndescu, Robert Niță, vedete care au cucerit internetul: Laura Giurcanu, TJ Miles, dar și vedete TV cu vechime; Andreea Tonciu, Roxana Ciuhulescu.

Cunoscuți de toată lumea pentru reușitele lor, cei 12 concurenți s-au angrenat în cea mai mare provocare a vieții lor. Survivor 2022 este competiția care demonstrează că imposibilul nu există și îi pune pe aceștia în situații la care nici nu se gândeau când venea vorba despre mâncare și dormit.

Când începe Survivor 2022. Este oficial!

Ei bine, așteptarea va lua sfârșit foarte curând. Survivor România, cel mai iubit reality show din România, este pe punctul de a da startul unui nou sezon. Începând de duminică, 16 ianuarie, vom sta din nou cu sufletul la gură și vom tresări la fiecare ediție. Cei 24 de concurenți se vor alinia la startul noului sezon Survivor România!

„Credeți-mă… nu sunteți 100% pregătiți pentru ce va urma la începutul anului viitor. Aștept, cu nerăbdare, luna ianuarie pentru a porni din nou la drum spre această aventură unicată și pentru a-i vedea pe curajoși pe traseu.

24 de concurenți unul și unul dau testul suprem – în Republica Dominicană. Un loc pe cât de spectaculos… pe atât de tensionat. Am încredere că fiecare dintre ei a urmărit emisiunea, a înțeles ce presupune provocarea și s-a pregătit psihic pentru a face față competiției. Este pus la bătaie un singur premiu, de 100.000 euro. La final, va exista un singur câștigător! Cine va fi acela? Fiți cu ochii pe noi!

Mai multă aventură. Mai multă luptă. Mai mult spectacol: Ne revedem curând, doar pe PRO TV!”, a declarat gazda show-ului, Daniel Pavel, înaintea de plecarea spre Republica Dominicană.

Cine a câștigat Survivor România până acum

Primul sezon Survivor România a fost câștigat de Faimoasa Elena Ionescu, fostă solistă a trupei Mandinga. Ea și-a dorit enorm să câștige marele premiu de 50.000 de euro pentru a-și putea cumpăra o locuință în care să stea alături de fiul ei. După luni grele și lupte strânse cu ceilalți concurenți, visul ei s-a îndeplinit.

Concurenți Survivor 2021
Concurenți Survivor 2021

Survivor 2021, care s-a văzut la Kanal D pentru ultima dată, a fost câștigat de Faimosul Zanni. La fel ca și Elena, și el visa să își cumpere o casă. Norocul i-a surâs și iată că, la final, el a fost marele Supraviețuitor, plecând acasă cu cei 50.000 de euro.