Home » Life & Style » Timp liber » Ce făcea Irinel Columbeanu pe vremea lui Ceaușescu. Puțini știu că a fost la un pas de închisoare

Ce făcea Irinel Columbeanu pe vremea lui Ceaușescu. Puțini știu că a fost la un pas de închisoare

Alexandru Cazacu / 18.12.2021, 12:36
Ce făcea Irinel Columbeanu pe vremea lui Ceaușescu. Puțini știu că a fost la un pas de închisoare

Ce făcea Irinel Columbeanu, pe vremea lui Ceaușescu? Fostul om de afaceri a vorbit despre viața sa în perioada comunistă. El a povestit despre întâlnirea sa cu Nicolae Ceaușescu și cu mezinul acestuia. Se pare că Nicu l-a ajutat într-o situație delicată. De ce a fost la un pas de pușcărie Irinel Columbeanu, veți afla în continuarea acestui articol.

Cum l-a întâlnit Irinel Columbeanu pe Nicu Ceaușescu, mezinul dictatorului comunist

Nu cu mult timp în urmă, Irinel Columbeanu și-a publicat volumul „Ipocrația”. Printre altele, în acest volum, el a inclus și momente din viața sa din perioada comunistă. Printre principalele amintiri relatate se află și cea din noaptea de 21 spre 22 decembrie, când fostul om de afaceri a asistat la lupta dintre armată și civilii care au rămas și după căderea întunericului la protestul din Piața Universității, potrivit impact.ro.

De asemenea, Irinel Columbeanu a povestit și despre întâlnirile sale cu Nicu, mezinul soților Ceaușescu. După cum povestește fostul om de afaceri, prima dintre aceste întâlniri a avut loc în luna noiembrie a anului 1988. Se pare că la vremea respectivă, Ilie Colbeanu (Irinel Columbeanu) se afla într-o situați dificilă. Trebuie să menționăm faptul că Irinel Columbeanu a și-a scris trilogia cu caracter autobiografic la persoana a treia singular. Așadar, personajul principal al lucrării „Istoriile unui vehement” se numește Ilie Colbeanu, conform sursei citate.

Ce făcea Irinel Columbeanu pe vremea lui Ceaușescu
Ce făcea Irinel Columbeanu pe vremea lui Ceaușescu

Motivul pentru care era să facă închisoare

După cum spuneam, totul s-a petrecut în luna noiembrie 1988, când Securitatea a aflat că Irinel Columbeanu a primit 50 de dolari de la o prietenă din SUA, iar în perioada respectivă era ilegal să deții valută.

Se pare că avea probleme și la serviciu, având în vedere că risca să fie mutat disciplinar de la București la Pitești. Ba chiar mai mult de atât, era și pe punctul de a fi dat afară din casă, deoarece suprafața fostei locuințe era mai mare decât cea necesară pentru o singură persoană. Așadar, fostul om de afaceri povestește cum a decis să meargă la Sibiu, unde secretar de partid era mezinul familiei Ceaușescu.

„Nu avea numărul lui de telefon și nici nu-l cunoștea, de fapt. Se vedeau prin barurile de noapte prin care mai umblau amândoi și când îl mai zărea Ili îl saluta din cap, iar Nicușor întotdeauna îi răspundea. Nu avea deci, nimic concret pe care să se bazeze, dar poate că reușea să intre la el, avea să-i înțeleagă situația și poate chiar să-l ajute”, scrie în cartea fostului afacerist.

Intuiția sa a fost una bună, deoarece Nicu Ceaușescu a sunat pe cineva din conducerea partidului, iar după toate acestea, mezinul soților Ceaușescu l-a încurajat să se întoarcă la București, spunându-i următoarele: „O să vezi că n-o să fie chiar așa de rău! Bine că mi-ai spus”. Așa că, pe 22 decembrie 1988, el participă la o ședință de partid în care-și făcuse autocritica, dar a scăpat cu locul de muncă neatins și nu a mai fost dat afară din apartament.