Home » Life & Style » Timp liber » Ce s-a întâmplat cu un cuplu de turiști, după ce a petrecut o oră la o terasă din Grecia. Au chemat urgent un taxi

Ce s-a întâmplat cu un cuplu de turiști, după ce a petrecut o oră la o terasă din Grecia. Au chemat urgent un taxi

Alexandru Cazacu / 16.08.2022, 11:55
Ce s-a întâmplat cu un cuplu de turiști, după ce a petrecut o oră la o terasă din Grecia. Au chemat urgent un taxi

Doi turiști din Statele Unite ale Americii sunt de părere că au fost înșelați, după ce au primit o notă de plată mult prea mare, la un bar de pe insula Mykonos, din Grecia. Se pare că după ce au petrecut o oră la terasa respectivă, americanii au rămas cu gura căscată când au aflat ce sumă trebuie să scoată din buzunare pentru consumația făcută.

Cât au plătit doi turiști din Statele Unite pentru o oră la o terasă din Grecia

În timp ce se aflau în vacanță, în Grecia, un cuplu de americani a decis să servească o băutură pe malul mării. După ce s-au relaxat, cei doi americani au părăsit localul respectiv și s-au gândit să caute un taxi pentru ajunge înapoi la hotelul în care erau cazați.

În timp ce căutau un taxi, ei au observat că restaurantul anunța că taxiurile pot fi chemate doar din incintă. Deși li s-a părut o practică mai puțin obișnuită, turiștii au decis totuși să intre, scriu cei de la a1.ro. Așadar, ei s-au așezat la masă, iar în timp ce așteptau taxiul, femeia i-a propus soțului său să bea ceva

„I-am spus soțului meu: „Oh, de ce nu chemăm un taxi și luăm o băutură”. Asta a fost marea mea greșeală.”, a spus Theodora McCormick.

560 de euro pentru câteva băuturi și o duzină de stridii

Ciudat li s-a părut și faptul că nu au primit un meniu. Cu toate acestea, cei doi soți nu protestat din acest punct de vedere. Totuși, chelnerul a apărut între timp și a început să le enumere băuturile disponibile în local.

Până la urmă, turiștii din SUA au comandat o duzină de stridii, două beri și două martini. Ei spun că ospătarul a insistat să le comande. Mare le-a fost mirarea când a venit nota de plată. Americanii credeau că nu văd bine și că suma trebuie să fie greșită. Chiar dacă erau pregătiți pentru o notă mare, au rămas uluiți de suma uriașă.

„A fost Mykonos; știam că va fi un preț ridicol… 250 de euro, la asta ne gândeam. Dar am primit nota și era în jur de 560 de euro.

I-am spus soțului meu: „Suntem într-o țară străină. Este ridicol, dar este evident un fel de înșelătorie. Vom plăti și vom încerca să ne ocupăm de asta mai târziu”, a spus femeia.

Ce s-a întâmplat cu un cuplu de turiști, după ce a petrecut o oră la o terasă din Grecia
Ce s-a întâmplat cu un cuplu de turiști, după ce a petrecut o oră la o terasă din Grecia

Localul ar fi cunoscut pentru tarifele enorme pe care le practică

Theodora este de părere că au fost victimele unei înșelăciuni și susține că nu au fost tratați corespunzător de angajații restaurantului respectiv. Berile au fost servite în pahare uriașe în formă de cizme. După cum susține doamna McCormick, chelnerul i-a făcut apoi să comande stridiile.

Se pare că localul cu pricina a fost în centrul mai multor controverse și este cunoscut pentru prețurile uluitoare, potrivit The Sun. De mai multe ori, turiștii au acuzat că au fost înșelați aici, însă conducerea a negat de fiecare dată acuzațiile.