Home » Life & Style » Timp liber » Cine a fost Reinhard Heydrich, supranumit Măcelarul din Praga. Hitler îl descria ca fiind „omul cu inimă de fier”

Cine a fost Reinhard Heydrich, supranumit Măcelarul din Praga. Hitler îl descria ca fiind „omul cu inimă de fier”

Alexandru Cazacu / 19.10.2021, 11:22
Cine a fost Reinhard Heydrich, supranumit Măcelarul din Praga. Hitler îl descria ca fiind „omul cu inimă de fier”

Supranumit ”Măcelarul din Praga”, Reinhard Heydrich a avut o poziție foarte importantă în ierarhia celui de-al Treilea Reich. Chiar Adolf Hitler credea despre acesta că este ”omul cu o inimă de fier”. Află în continuarea acestui articol cine a fost Reinhard Heydrich și ce s-a întâmplat cu acesta.

Cine a fost Reinhard Heydrich, supranumit Măcelarul din Praga

Mai exact, Reinhard Heydrich s-a ocupat de buna funcționare a lagărelor de exterminare, în care și-au găsit sfârșitul milioane de evrei. El a fost șeful Gestapo și totodată al doilea în ierarhia SS (Schutzstaffel). Adolf Hitler era de părere că Heydrich era ”nazistul ideal” și ”omul cu inimă de fier”, ba chiar avea de gând să îl numească succesorul său.

În toamna lui 1941, Heydrich a fost numit vice-guvernator al Protectoratului Boemiei și Moraviei, de unde avea să i se tragă și denumirea de ”Măcelarul din Praga”. Asta datorită politicii sale de nazificare forțată, cu scopul de a suprima cultura cehă și de a deporta și extermina membrii rezistenței cehe. De asemenea, Reinhard Heydrich conducea forțele speciale care se ocupau de execuții, fiind cel care se avea grijă de implementarea soluției finale, adică de deportarea și exterminarea evreilor.

Chiar dacă era un antisemit convins, naziștii îl suspectau pe Heydrich că ar fi avut origini evreiești din partea tatălui. Cu toate acestea, partidul nazist nu a luat nicio măsură din acest punct de vedere. Așadar alături de Heinrich Himmler, Heydich a ajuns unul dintre cei mai importanți arhitecți ai Holocaustului. De asemenea, el era cunoscut ca o persoană extrem de brutală și sălbatică. Totodată, Reinhard Heydrich a organizat în 1942, Conferința de la Wansee. Aceasta a a pus bazele ”soluției finale”, iar de atunci exterminarea evreilor a devenit legitimă.

Cine a fost Reinhard Heydrich, supranumit Măcelarul din Praga
Reinhard Heydrich, nazistul supranumit Măcelarul din Praga

Cum și-a găsit sfârșitul ”Măcelarul din Praga”

Chiar din prima zi în funcția de vice-guvernator, Heydrich a ordonat execuția a 100 de oameni, iar la scurt timp și-a primit și porecla ”Măcelarul din Praga”. Acesta era recunoscut pentru ura incomensurabilă pe care o avea pentru evrei. Ei bine, guvernul Cehoslovaciei, aflat în exil. a cerut ajutor din partea serviciilor secrete ale Marii Britanii, în lupta contra lui Heydrich.

Așa da început crearea unui plan de asasinare a acestuia. Mai exact, este vorba de Operațiunea Anthropoid, prin care serviciile secrete britanice urmăreau asasinarea acestuia. După multe pregătiri în acest sens, a fost formată o echipă condusă de Josef Gabcik și Jan Kubis, care trebuia să ducă planul la bun sfârșit. Așadar, forțele aeriene britanice au parașutat cei 7 membri ai echipei într-o pădure din Cehoslovacia.

În timp ce Heydrich mergea cu mașina spre biroul său, Josef Gabcik s-a poziționat în fața mașinii, cu o mitralieră, însă arma s-a blocat. Atunci, Jan Kubis a aruncat o grenadă înspre vehicul, care i-a provocat nazistului răni foarte grave. Cu toate că șoferul a încercat să îi prindă pe cei doi, până la urmă Gabcik și Kubis au reuşit să scape. Pe de altă parte, norocul nu i-a surâs și lui Heydrich, deoarece rănile au fost foarte grave. Așadar, chiar dacă a ajuns la spital, medicii nu l-au mai putut salva, iar Reinhard Heydrich a murit la 4 iunie 1942.