Home » Life & Style » Timp liber » Primele Doamne ale României. Poveștile neștiute ale femeilor din spatele celor mai puternici lideri români

Primele Doamne ale României. Poveștile neștiute ale femeilor din spatele celor mai puternici lideri români

Toader Mihai / 19.10.2021, 13:11

De-a lungul vremii i-am văzut pe la TV, au dat declarații publice de nenumărate ori și se cunosc foarte multe detalii despre președinții României de până acum. Cu toate acestea, nu se știu atât de multe lucruri despre femeile care le-au fost alături în timpul mandatelor acestora. În acest articol vă vom prezenta poveștile mai puțin cunoscute ale Primelor Doamne ale României.

Primele Doamne ale României

O vorbă spune că spatele unui bărbat de succes se află o femeie puternică. Deși șefii de stat sunt tot timpul în lumina reflectoarelor, despre Primele Doamne ale României nu se poate spune acest lucru, excepție făcând poate doar Elena Ceaușescu. Ei bine, noi astăzi vă vom prezenta poveștile mai puțin cunoscute ale femeilor din spatele președinților României.

Elena Ceaușescu

După absolvirea claselor primare, soția fostului dictator comunist s-a mutat în Capitală la fratele său. Ei bine, în caz că nu știați deja acest lucru, Elena Ceaușescu a lucrat prima dată ca muncitoare necalificată într-o fabrică de produse farmaceutic, iar ulterior ca textilistă. Mai târziu, Elena devine membru al Partidului Comunist Român, unde l-a întâlnit pe ”tovarășul” Ceaușescu, pe care l-a luat de soț în 1947. Potrivit unora, Elena Ceaușescu ar fi absolvit Instituitul Politehnic, Facultatea de Chimie Industrială, dar se pare că mergea la cursuri doar când dorea.

Până ca Nicolae Ceaușescu să fie numit în funcția de secretar general al Partidului Comunist, ”tovarășa” a ocupat posturi decente. Ei bine, acest lucru s-a schimbat ulterior, când Elena Ceaușescu a început să urce din ce în ce mai sus. De la directorul Institutului de Cercetare Chimică, ea a ajuns chiar la conducerea Partidului Comunist.

Elena ”Nina” Iliescu

Născută la data de 3 martie 19300, Elena Iliescu este soția fostului președinte Ion Iliescu, fiind Prima Doamnă a României în cele două mandate ale soțului său. După cum susținea chiar Ion Iliescu, cei doi s-au cunoscut încă din liceu, de prin 1948. De asemenea, anii de studenție i-au petrecut împreună la Moscova. Mai târziu, în 1951, cei doi s-au căsătorit, iar nunta a fost una modestă. În ceea ce privește meseria fostei Prime Doamne a României, ea este inginer de profesie și cercetător în domeniul coroziunii metalelor.

Nadia Constantinescu

Nadia Ileana Constantinescu (Bogorin înainte de căsătorie) s-a căsătorit cu Emil Constantinescu în 1963, pe vremea când erau colegi la Facultatea de Drept a Universității București. Ulterior, Nadia a devenit jurist, iar fostul președinte era judecător stagiar la Tribunalul Regional Pitești. Cu toate acestea, în 1961, Emil începe cursurile Facultății de Geologie – Geografie pe care a absolvit-o în 1966. Nina și Emil Constantinescu au împreună doi copii. Ei bine, spre deosebire soția lui Ion Iliescu, Nadia a fost puțin mai activa in viața publica, participând la câteva vizite oficiale. Ea a fost Prima Doamnă a României între anii 1996 – 2000.

Maria Băsescu

Primă Doamnă a României în perioada 2004 – 2014, Maria Băsescu este soția lui Traian Băsescu. Ea s-a născut la data de 6 septembrie 1951, iar pe când avea vârsta de 23 de ani lucra ca recepționeră la un motel de lângă Suceava. Ulterior, și-a găsit un alt loc de muncă, tot în același domeniu, însă de această dată la Constanța. Ei bine, aici l-a cunoscut pe fostul președinte Traian Băsescu. Cei doi s-au căsătorit în 1975 și au împreună două fiice, Elena și Ioana.

Primele Doamne ale României - Maria Băsescu
Primele Doamne ale României – Maria Băsescu

Carmen Iohannis

Actuala Primă Doamnă a României s-a născut la 2 noiembrie 1960, la Reghin, într-o familie de greco-catolică. Se pare că în copilăria Carmen Iohannis a practicat baletul și a luat lecții de pian. Carmen Lăzurcă (numele său dinainte de căsătorie) la cunoscut pe Klaus la vârsta de 22 de ani, în studenție. Șapte ani mai târziu, în 1989, cei doi s-au căsătorit, însă nu au copii.

Acum, Prima Doamnă a României este profesoară de limba engleză la Colegiul ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu. În ceea ce privește viața publică, soția președintelui Iohannis este activă. Carmen Ioahnnis participă diverse evenimente și merge în delegații oficiale împreună cu președintele României.