Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale a României, critică dur decizia CCR prin care a fost menținută constituționalitatea prevederilor din noua Lege a integrității care îi pot afecta mandatul primarului Timișoarei, Dominic Fritz.
Fostul judecător consideră că hotărârea este „total neconstituțională” și susține că aplicarea acesteia ar putea duce la pierderea mandatelor de către numeroși aleși declarați incompatibili în trecut.
CCR a decis, luni, 17 august 2026, că este constituțională pierderea mandatului de către persoanele aflate în conflict de interese sau în stare de incompatibilitate înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi. În cazul lui Dominic Fritz, decizia ar putea duce la încetarea mandatului de primar în termen de 30 de zile.
Dominic Fritz este vizat după ce a fost acuzat că ar fi semnat un PUZ al cărui arhitect era sponsor în campania sa electorală.
Augustin Zegrean susține că decizia CCR contravine principiului constituțional potrivit căruia legea produce efecte doar pentru viitor.
„Este o decizie greșită. Este o decizie total neconstituțională pentru că (…) în Constituție scrie că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau administrative mai favorabile. Dacă apare o lege penală în care pedeapsa este numai de 100 de ani și nu de 75 de ani, îți dă pedeapsa aceea de 75 de ani, dar în civil nu poți să faci asta”, a spus fostul judecător la Euronews România.
Fostul președinte al CCR afirmă că efectele deciziei nu se vor limita la cazul primarului Timișoarei. Potrivit lui Zegrean, numeroși aleși care au fost declarați incompatibili în trecut ar putea fi afectați de noile prevederi.
„Nu va pleca numai Fritz din funcție. Vor pleca foarte mulți pentru că au fost foarte mulți declarați incompatibili sau în stare de incompatibilitate și nu au plecat din funcție pentru că legea nu prevedea obligatoriu acest lucru. Gândiți-vă că sunt oameni care au fost declarați în incompatibilitate acum 10 ani. Și acum îl dai afară din slujbă pentru că a fost declarat atunci în stare de incompatibilitate. E greu de înțeles ce a fost în mintea lor când au făcut legea asta și când au declarat-o constituțională. Vor fi sancționați toți cei care au fost declarați incompatibili și nu și-au făcut pedeapsa aia de trei ani.”, a mai spus Augustin Zegrean.
Augustin Zegrean a criticat și modul în care autoritățile au gestionat noua Lege a integrității, în condițiile în care aceasta reprezintă un jalon în cadrul PNRR.
Parlamentul trebuie să adopte legea până la 31 august, după corecturile solicitate în urma deciziei CCR. În caz contrar, România riscă să piardă aproape 771 de milioane de euro.
Fostul judecător consideră că presiunea legată de termenul-limită ridică semne de întrebare și vorbește despre un posibil șantaj politic.
„Se știa de acum cinci-șase ani că până în 31 august trebuie rezolvată. Nu au făcut. Acum trebuie să le facă, în ultima clipă. Îi suspectez pe politicieni de șantaj. Este un șantaj ăsta. Să spui că acum trebuie să facem pentru că dacă nu facem, pierdem banii. Până acum ce au făcut? Au dormit?”, a mai spus fostul judecător.
Dominic Fritz a anunțat că ia în calcul să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului după decizia CCR. Augustin Zegrean consideră însă că un astfel de demers ar putea fi dificil și de durată.
„Ar putea CEDO. CEDO ar putea multe pentru că e o instanță de 47 de judecători acolo și în general ei judecă în echitate, nu în legalitate. Etic nu este să îi spui unui om ca după 10 ani trebuie să stai trei ani afara din funcție. La CEDO se ajunge foarte greu pentru că și acolo dosarele stau la nesfârșit”, a fost concluzia lui ugustin Zegrean.