Nicușor Dan nu a desemnat încă un candidat pentru funcția de prim-ministru, deși au trecut aproape 50 de zile de la ultima rundă de consultări cu partidele parlamentare.
Situația ar putea genera, potrivit unor surse parlamentare, un conflict juridic de natură constituțională între Președinție și Parlament.
Formarea unui nou Guvern presupune atribuții atât pentru șeful statului, cât și pentru Parlament. Președintele României trebuie să desemneze, prin decret, candidatul pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care deține majoritatea absolută în Parlament sau, dacă o asemenea majoritate nu există, a partidelor reprezentate în legislativ.
Ulterior, premierul desemnat are responsabilitatea de a forma echipa guvernamentală și de a solicita Parlamentului acordarea votului de încredere asupra programului de guvernare și a listei miniștrilor.
Ultimele consultări ale președintelui cu partidele parlamentare au avut loc pe 23 iunie, în contextul în care trebuia identificat un candidat pentru funcția de premier. De atunci, Nicușor Dan nu a făcut o desemnare.
Șeful statului a explicat că nu va nominaliza un prim-ministru până când formațiunile parlamentare nu îi vor indica existența unei majorități de 233 de voturi.
Citeşte şi: România nu va avea un nou Guvern cu puteri depline înainte de septembrie. Consultări la Cotroceni
Potrivit surselor parlamentare, problema apare în momentul în care președintele amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier, deoarece Parlamentul nu poate trece la etapa în care să își exercite atribuția constituțională de a acorda sau respinge votul de învestitură.
Aceleași surse susțin că președintele nu este obligat să se asigure că persoana desemnată va reuși să construiască o majoritate parlamentară. În acest mecanism constituțional, responsabilitatea obținerii celor 233 de voturi îi revine premierului desemnat.
Un argument invocat în acest sens este chiar termenul de 10 zile prevăzut de Constituție pentru ca premierul desemnat să solicite votul de încredere al Parlamentului. Acest interval îi permite candidatului nominalizat să poarte negocieri cu partidele și să încerce să strângă majoritatea necesară.
Prin urmare, potrivit interpretării prezentate de sursele citate, președintele trebuie să identifice, în urma consultărilor politice, persoana care are cele mai mari șanse să obțină sprijinul Parlamentului, însă formarea efectivă a majorității este responsabilitatea premierului desemnat.
O problemă distinctă este faptul că nici Constituția, nici legislația în vigoare nu stabilesc un termen concret în care președintele trebuie să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru după consultările cu partidele.
Tocmai această lipsă a unei limite temporale explicite ar putea genera o sesizare la Curtea Constituțională a României. Potrivit surselor parlamentare, problema ar putea fi tranșată prin soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Președinția României și Parlament.
Într-un asemenea scenariu, CCR ar putea stabili dacă există o obligație constituțională a președintelui de a face desemnarea într-un anumit interval și, în cazul în care constată existența unui conflict, ar putea impune soluționarea acestuia.
Una dintre posibilele finalități ar fi ca Nicușor Dan să fie obligat să desemneze de îndată, prin decret, un candidat pentru funcția de prim-ministru.
În cazul unui conflict juridic de natură constituțională între autorități publice, sesizarea Curții Constituționale poate fi făcută de cinci persoane sau instituții prevăzute de Constituție.
Lista îi include pe președintele României, Nicușor Dan, președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, președintele Senatului, Mircea Abrudean, prim-ministrul Ilie Bolojan și președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Gheorghe-Liviu Odagiu.
Astfel, dacă unul dintre titularii dreptului de sesizare consideră că întârzierea desemnării premierului reprezintă un conflict juridic de natură constituțională, situația poate ajunge în fața CCR.