Home » Politică » Cine este Adrian Câciu, noul ministru al Finanțelor, și cu ce se ocupa până să ajungă în politică

Cine este Adrian Câciu, noul ministru al Finanțelor, și cu ce se ocupa până să ajungă în politică

Manolică Anca / 25.11.2021, 18:02
Cine este Adrian Câciu, noul ministru al Finanțelor, și cu ce se ocupa până să ajungă în politică

Adrian Câciu a fost învestit joi, 25 noiembrie, în funcția de ministru al Finanțelor în Guvernul Ciucă. Potrivit declarației interese din anul 2019, de pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, acesta a fost membru în Asociația „Marea Lojă Națională din România” și în Asociația de Administrare a Ritului Scoțian. Se pare că s-a retras din masonerie de câțiva ani. Află totul despre el în rândurile de mai jos.

Cine este Adrian Câciu

Absolvent al Liceului Gheorghe Șincai din Capitală în 1992, Adrian Câciu a urmat cursurile Facultății de Relații și Afaceri Internaționale din cadrul ASE București. Licențiat în economie, acesta a absolvit în 2011 un master în Managementul proiectelor de dezvoltare rurală și regională. De-a lungul timpului, și-a canalizat interesul în zona analizei şi consultanţei economice.

S-a specializat în elaborarea şi promovarea unor politici de dezvoltare economică naţională şi europeană cu impact pozitiv asupra mediului antreprenorial din țara noastră, dar şi în analize economice raportate la situaţiile cu care economia României se confruntă.

„Născut în ’74, iată, deja în secolul trecut (mamă, ce mare am crescut!!!), am trecut prin toate, ca să fiu ceea ce sunt. Nu, nu sunt cineva special, sunt un om cât se poate de normal, care profită la maxim de ceea ce viaţa îi dăruieşte şi care se călăuzeşte după principiul „dacă iubeşti viaţa, atunci şi viaţa te va iubi pe tine”.

Sunt economist de profesie, îmi place să gândesc, îmi place să cunosc lucrurile şi să le fac atunci când ştiu cu ce se mânâncă, îmi place să citesc, îmi plac oamenii şi în general, lumea, cânt, dansez, trăiesc,”, s-a descris Adrian Câciu în urmă cu câțiva ani.

Cu ce s-a ocupat până să ajungă în politică

Adrian Câciu a lucrat o perioadă și în domeniul administrației, fiind consilier al secretarului de stat Daniel Botănoiu la Ministerul Agriculturii, în timpul lui Petre Daea. În 2019, Adrian Câciu a fost membru în comitetul de conducere al Agenției Domeniilor Statului (ADS), o instituție subordonată aceluiași cabinet care se ocupă cu concesionarea și închirierea terenurilor agricole ale statului.

Adrian CâciuAdrian Câciu

De asemenea, a lucrat part-time pe funcția de senior partner la Ava Policy, colaborarea încheindu-se în 2019 potrivit informațiilor confirmate de acesta pentru HotNews.ro. Aceasta se pare că este firma lui Daniel Botănoiu, care, potrivit datelor listafirme.ro a avut zero venituri din 2019 până în prezent. Firma are mai multe domenii de activitate, precum brokeraj pentru întreprinderi, pentru brevete, consultanță în agronomie, securitate, contabilitate.

De-a lungul timpului, Adrian Câciu a mai ocupat funcția „developing manager” la Rising Power SRL, firmă despre care se pare că nu se găsesc informații, nu apare pe ONRC. Potrivit HotNews, ar fi fost o colaborare.

Activitatea politică a lui Adrian Câciu:

  • 2001 – 2005 – șef Corp Control – Agenția Domeniilor Statului (ADS)
  • 2005 – 2007 – inspector de specialitate – ADS
  • 2007 – 2011 – corpul de control – Ministerul Agriculturii
  • Septembrie 2011 – mai 2012 – Director Corpul de Control Ministerul Agriculturii
    Mai 2012 – ianuarie 2017 – consilier superior ministerul Agriculturii
  • Iunie 2017 – decembrie 2019 – membru în Comitetul de Coordonare a Activității de Privatizare și Concesionare, ADS
  • Ianuarie 2017 – noiembrie 2019 – director cabinet secretar de stat ministerul Agriculturii
  • Noiembrie 2019 – noiembrie 2020 – consilier superior Ministerul Agriculturii
  • Noiembrie 2020 – consilier personal al primarului din Buzău
  • Noiembrie 2020 – prezent – consilier pe probleme economice și fiscal bugetare la PSD

Și nu în ultimul rând, potrivit unei declarații de interese de pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, acesta a fost mason, făcând parte din Asociația „Marea Lojă Națională din România” și din Asociația de Administrare a Ritului Scoțian. Potrivit aceleiași publicații, acesta ar fi confirmat că s-a retras din masonerie de câțiva ani.

Ce avere are Adrian Câciu

Potrivit ultimei declarații de avere, din 2020, noul ministru al Finanțelor deține 50% dintr-un apartament de 42 metri pătrați, din 2003, precum și 50% din 686 metri pătrați, acestea fiind niște spații comerciale/de producție. Deține două autoturisme, o Skoda Octavia din 2010 și o Dacia Duster din 2018, ambele luate în leasing.

În ceea ce privește creditele, el are trei, unul la Banca Românească (preluată de Eximbank) de puțin peste 80.000 lei ce va scădea în 2022, un overdraft la Banca Transilvania de 13.500 lei, iar la RCI Leasing – 75.000 lei.

În declarația de avere se arată și veniturile pe care le-a încasat pentru funcțiile deținute. Astfel, din funcția de consilier a încasat 163.704 lei de la Ministerul Agriculturii, iar din funcția de membru comitet conducere la Agenția Domeniilor Statului 36.608 lei.

Adrian Câciu, noul ministru al Finanțelor

Adrian Câciu fusese avizat miercuri, 24 noiembrie 2021, de Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Parlament pentru a prelua funcția de ministru al Finanțelor în Guvernul Ciucă, susținut de cabinetul PSD-PNL-UDMR.

Adrian Câciu, ales noul ministru al Finanțelor
Adrian Câciu, ales noul ministru al Finanțelor

Așadar, în urma audierii, comisiile au întocmit un aviz comun consultativ, motivat, iar astăzi, 25 noiembrie, Adrian Câciu a primit votul de învestitură. Acesta a primit aviz pozitiv cu 34 de voturi „pentru”, 7 „împotrivă”, o abținere. Așadar, Adrian Câciu este noul ministru al Finanțelor.

„Vineri seară veți avea rectificarea”, a spus Adrian Câciu la audiere, când a fost întrebat despre problemele cu salariile din sistemul sanitar.

„Necesarul de finanțare pentru rectificare este de 5 miliarde de lei. Ministerul Muncii va primi bani pentru pensii, la Sănătate trebuie suplimentat (..)

Eu nu m-am considerat niciodată Harap Alb. Sunt un om de echipă si la agricultură au fost rezultate nu pentru că a fost Câciu acolo, ci o echipă.”, a mai spus acesta.