Home » Politică » Dan Dungaciu, înaintea consultărilor de la Cotroceni: „PSD nu are voie să facă un pact cu noi”

Dan Dungaciu, înaintea consultărilor de la Cotroceni: „PSD nu are voie să facă un pact cu noi”

Robert Stan / 04.10.2026, 09:07
Dan Dungaciu, înaintea consultărilor de la Cotroceni: „PSD nu are voie să facă un pact cu noi”

Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, a declarat înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni că formațiunea sa va merge la întâlnirea cu Nicușor Dan pentru a transmite un mesaj președintelui. Sociologul susține că excluderea AUR din negocierile privind viitoarea guvernare nu este doar o decizie politică internă și afirmă că PSD nu ar avea „nici curajul, nici permisiunea” de a începe o negociere oficială cu AUR.

Partidele și formațiunile politice parlamentare sunt așteptate luni, 5 octombrie 2026, la Palatul Cotroceni, pentru consultări în vederea desemnării unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru. Delegația AUR este programată să ajungă la ora 14:30.

Dan Dungaciu susține că reprezentanții partidului vor da curs invitației, chiar dacă, în opinia sa, președintele Nicușor Dan ar fi decis deja care formațiuni sunt acceptate în discuțiile privind viitoarea configurație guvernamentală.

Citeşte şi: Nicușor Dan ia în calcul două nume-surpriză pentru funcția de premier. Sorin Grindeanu, exclus!

Dan Dungaciu: „Am decis să mergem totuși acolo”

Prim-vicepreședintele AUR afirmă că întâlnirea de la Cotroceni reprezintă pentru formațiune o oportunitate de a transmite direct președintelui poziția partidului. Dungaciu îl acuză pe Nicușor Dan că ar fi împărțit România în două prin modul în care gestionează consultările politice.

„Dăm curs invitației venite de la Cotroceni nu pentru a discuta ceva esențial legat de viitoarea configurație politică din România, pentru că lucrul acesta președintele a decis să-l discute doar cu jumătate de Românie sau, dacă vreți, cu acea jumătate de Românie pe care dânsul o consideră acceptabilă.

Cealaltă este, vorba doamnei Hillary Clinton, deplorables, este acea parte de Românie care e o problemă pentru România, pentru că așa gândește domnul Nicușor Dan.

În pofida acestei decizii care este deja luată din punctul nostru de vedere la Cotroceni, am decis să mergem totuși acolo, ca să nu măcar să dăm un semnal și să transmitem mesajele noastre legate de greșeala pe care Cotroceniul o face rupând România în două”, a spus Dan Dungaciu la Realitatea Plus.

Dan Dungaciu susține că izolarea AUR ar avea o dimensiune geopolitică

Politicianul a explicat și de ce consideră că AUR este ținut în afara discuțiilor privind formarea viitorului guvern. În opinia sa, decizia nu aparține exclusiv actorilor politici de la București, ci ar avea și o componentă externă.

„Când spun Cotroceni mă refer aici, evident, și la toate partidele care susțin, tacit sau nu, explicit sau nu, acest tip de demers pe care președintele îl face, că se numește cordon sanitar sau zidul de foc, cum ar spune germanii, asta are mai puțină importanță.

Dar decizia s-a luat, nu este o decizie politică, nu ține doar de București, este o decizie geopolitică, s-a luat la Bruxelles. Toată lumea se conformează, domnul Nicușor Dan nu face decât să o exprime.

Prin urmare nu se pune problema să se întâmple altceva decât să se propună un premier, nu neapărat numele pe care ați vehiculat dumneavoastră.”, a mai spus politicianul.

Citeşte şi: Nicuşor Dan explică de ce nu vrea un Guvern cu AUR. „Nu îndeplinește aceste condiții”

Neagă existența unor negocieri între AUR și PSD

În ceea ce privește relația dintre AUR și PSD, Dan Dungaciu susține că nu au existat negocieri oficiale între cele două formațiuni. Acesta afirmă că PSD nu ar avea libertatea de a începe un astfel de dialog și pune sub semnul întrebării inclusiv șansele lui Sorin Grindeanu de a primi mandatul pentru formarea Guvernului.

„Niciun partid din actuala coaliție n-a îndrăznit, cum s-ar spune, să rupă rândurile, iar ideea de a merge noi cu un candidat de premier, sigur am discutat-o și noi, problema este următoarea: președintele Nicușor Dan a spus foarte clar că nu admite niciun guvern în care AUR-ul face parte, sau pe care AUR să-l susțină.

Prin urmare, problema nu e la noi, să ne înțelegem, nici măcar la domnul Nicușor Dan. Toate partidele din fosta coaliție au răspuns, am înțeles la ordinul care a venit, nu se știe clar de unde, și au decis să accepte această stare de fapt. Deci nu e vorba că AUR-ul a discutat sau nu cu alte partide. Nu.

PSD-ul nu îndrăznește să discute cu AUR la nivel oficial, nu are voie să facă asta și evident că și PSD-ul, la rândul lui, este tot un partid din vechea coaliție, e un partid din vechea generație, e un partid care are atâta libertate cât îi să îngăduie, în cazul de față o libertate foarte redusă.

Deci PSD-ul nu are nici curajul, nici permisiunea să înceapă o asemenea negociere formală.

Nu sunt convins că domnul Grindeanu va primi acest mandat. Nu sunt deloc convins, între noi fie vorba, dar nu fac acum comentarii politice”, a mai declarat Dan Dungaciu.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128