Donald Trump este deja foarte cunoscut pentru toate poreclele atribuite, de-a lungul timpului, politicienilor din opoziție. Nu l-a scăpat din vedere nici pe pricipalul său contracandidat la alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii, Joe Biden. Iată de ce i se spune Joe Somnorosul lui Joe Biden și ce semnificație are această poreclă.
De unde a primit această poreclă? De la Donald Trump, desigur, care nu ratează nicio ocazie în a-l ataca pe actualul președinte al SUA. Și nu a fost singurul pe care l-a luat în vizor de-a lungul anilor. Când vine vorba de a crea porecle perfect absurde, Donald Trump a făcut din asta o obișnuință. Hillary „Crooked”, „Wild” Bill Clinton, „Low Energy” Jeb Bush, „Lyin” Ted Cruz, Al Franken-stein, „Cheatin” Barack Obama, „Mini” Mike Bloomberg, Elizabeth „Pocahontas” Warren, „Nervos” Nancy și lista mai poate continua. Poreclele nu sunt folosite doar de el, ci au fost cooptate de toți cei din organizația sa. Dar hai să vedem, mai exact, de ce i se spune „Joe Somnorosul” lui Joe Biden.
Se pare că această poreclă ar fi apărut în urma zvonurilor conform cărora el merge foarte devreme la culcare. Dacă Obama stătea îngropat în hârtii până târziu în noapte și Donald Trump se uita la filme, ei bine, Joe Biden preferă să se odihnească așa cum trebuie.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Porecla de Joe Somnorosul a făcut parte din narațiunea pe care Donald Trump și administrația sa au expus-o în cadrul atacului lansat împotriva lui Biden, punând la îndoială forța mentală a acestuia, capacitatea de a putea conduce o țară și păstrarea coerenței în discuții. Înainte de alegeri, Trump spunea adesea: „Joe Biden nici măcar nu știe că este în viață”. Devenise o propoziție foarte des spusă de susținătorii lui Trump și al GOP, promovând videoclipuri și chiar un trailer fals numit „Weekend la Biden”, care insinua, de fapt, că el este un „cadavru ambulant” care candidează pentru cel șefia Statelor Unite.
La primul interviu după terminarea mandatului, predecesorul președintelui american îl atacă pe liderul de la Casa Albă. Donald Trump a oferit primele interviuri după ce a ieșit din funcție. Donald Trump spune că este posibil ca președintele Joe Biden „să fie dus cu capul”.
Mai mult de atât, fiind întrebat despre planurile sale pentru 2024 (anul următoarelor alegeri din StateleUnite), Donald Trump nu a dezvăluit dacă vrea să candideze din nou, cu toate că acest lucru ar fi posibil, după ce a fost achitat în procesul de destituire în Senat în săptămâna trecută.
Cu ocazia interviului oferit pentru Newsmax, Trump a vorbit și despre Twitter. Fostul președinte susține că Twitter-ul este „plictisitor”. Donald Trump spune acest lucru din cauza faptului că rețeaua de socializare i-a suspendat contul. Asta după ce, pe 6 ianuarie, susținătorii săi au luat cu asalt clădirea Capitoliului, acțiune care s-a soldat cu cinci decese. De asemenea, fostul lider american a fost întrebat dacă va reveni pe rețelele sociale, iar el a răspuns că „negociază cu mai multe persoane”.