Dominic Fritz nu își schimbă poziția politică după promulgarea de către președintele Nicușor Dan a Legii integrității, act normativ care conține prevederea ce ar urma să ducă la încetarea mandatului său de primar al Timișoarei.
Liderul USR a transmis, sâmbătă, 29 august 2026, că partidul rămâne ferm în ceea ce privește negocierile pentru formarea viitorului Guvern.
„Bună dimineața! Tot nu votăm un guvern PSD”, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook, mesajul fiind însoțit de un emoticon cu ochelari de soare.
Declarația vine la scurt timp după promulgarea legii de către Nicușor Dan. Actul normativ include controversatul amendament care prevede încetarea mandatului aleșilor în cazul cărora există o decizie definitivă privind un conflict de interese sau o incompatibilitate, dacă perioada de interdicție nu a expirat.
Citeşte şi: Nicușor Dan a promulgat Legea ANI. Dominic Fritz ar putea fi obligat să plece de la Primăria Timișoara
Nu este prima dată când liderul USR folosește această formulare. Dominic Fritz a transmis același mesaj și pe 17 august, după ce Curtea Constituțională a stabilit că prevederea care îl vizează este constituțională.
Repetarea mesajului după promulgarea legii are însă o miză politică suplimentară. Dominic Fritz transmite că situația sa personală nu schimbă poziția USR în negocierile privind formarea viitorului Executiv și că partidul nu este dispus să susțină un Guvern condus de PSD.
Poziția liderului USR apare într-un moment în care partidele încearcă să contureze o nouă majoritate parlamentară. În același timp, formațiunea condusă de Dominic Fritz a acuzat în repetate rânduri că amendamentul referitor la încetarea mandatului său ar fi fost folosit ca instrument de presiune politică.
Citește și: Nicușor Dan, despre acuzațiile privind trecutul lui Lucian Pahonțu: „Nu e în această situație!”
Președintele Nicușor Dan a promulgat Legea integrității în forma adoptată de Parlament, deși prevederea referitoare la aleșii aflați în situații de incompatibilitate sau conflict de interese a fost contestată de USR și de trei dintre judecătorii Curții Constituționale.
Șeful statului a explicat că retrimiterea actului normativ în Parlament ar fi putut pune în pericol banii aferenți unui jalon din PNRR. Miza financiară este de 770 de milioane de euro, iar termenul pentru îndeplinirea jaloanelor expiră la 31 august.
Nicușor Dan a susținut că România nu își permite să piardă această finanțare și să primească, în același timp, „o nouă lovitură” la capitolul credibilitate externă.
Președintele a solicitat însă Parlamentului să reia dezbaterea asupra prevederii controversate în sesiunea de toamnă.
O poziție similară a avut anterior și premierul interimar Ilie Bolojan. Acesta a susținut adoptarea legii pentru evitarea pierderii fondurilor europene, urmând ca amendamentul care îl vizează pe Dominic Fritz să fie ulterior eliminat.
Noua lege stabilește, prin norma tranzitorie, că persoanele pentru care există un verdict definitiv de incompatibilitate sau conflict de interese și în cazul cărora perioada de interdicție nu a expirat își pierd funcția la 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.
Dominic Fritz a anunțat deja că, în aceste condiții, mandatul său de primar al Timișoarei ar urma să înceteze la sfârșitul lunii septembrie. Conducerea administrației locale ar urma să fie preluată interimar de viceprimari.
Vineri seară, liderul USR a criticat din nou prevederea și a susținut că prin aplicarea acesteia sunt „anulate” cele 52.000 de voturi pe care le-a primit din partea timișorenilor.
Dominic Fritz a precizat, de asemenea, că va rămâne președintele USR și că își va continua activitatea politică, chiar dacă își pierde funcția de primar.
Citeşte şi: Nicușor Dan, vizită la Chișinău de Ziua Independenței. Întâlniri cu Maia Sandu și Volodimir Zelenski
Amendamentul a trecut de filtrul Curții Constituționale, majoritatea judecătorilor considerând că prevederea este conformă cu Legea fundamentală.
Trei judecători CCR, între care și președinta Curții, Simina Tănăsescu, au formulat însă o opinie separată.
Aceștia au argumentat că norma introduce o sancțiune nouă pentru o faptă săvârșită în trecut și că efectul acesteia ajunge să afecteze voința alegătorilor exprimată ulterior producerii și judecării faptelor.
Amendamentul care îl vizează pe Dominic Fritz a fost introdus în Parlament la inițiativa PSD și a beneficiat de susținerea AUR.