Nicușor Dan, și partenera sa, Mirabela Grădinaru, au participat la fotografia oficială de grup a liderilor reuniți la summitul NATO de la Ankara. Imaginea a fost realizată după dineul oferit de președintele Turciei, Recep Erdogan.
În fotografia oficială, Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru se află în rândul al doilea. În fața lor sunt poziționați președintele Statelor Unite, Donald Trump, și președintele Turciei, Recep Erdogan. În stânga liderului american se află Erdogan și soția sa, Emine Erdogan, iar în dreapta este cancelarul german, Friedrich Merz.
Din primul rând al fotografiei oficiale mai fac parte secretarul general al NATO, Mark Rutte, președintele Franței, Emmanuel Macron, premierul Italiei, Giorgia Meloni, premierul Spaniei, Pedro Sanchez, precum și premierul Regatului Unit, Keir Starmer.
Programul principal al summitului este programat pentru miercuri, 8 iulie. De la ora 10:00, Nicușor Dan va participa la ceremonia oficială de întâmpinare a liderilor de către secretarul general al NATO, Mark Rutte, și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Ulterior vor avea loc fotografia de familie și reuniunea la cel mai înalt nivel a Consiliului Nord-Atlantic.
Summitul NATO de la Ankara se desfășoară în perioada 7-8 iulie, la Complexul Prezidențial Beștepe, și reunește șefi de stat și de guvern ai statelor membre NATO, precum și parteneri-cheie ai Alianței. Este al doilea summit NATO organizat de Turcia, după reuniunea din 2004 de la Istanbul, la care România a participat pentru prima dată în calitate de stat aliat.
Potrivit Administrației Prezidențiale, Nicușor Dan va reconfirma, la Ankara, statutul României de aliat de încredere și va evidenția contribuțiile țării la securitatea euroatlantică. Mesajul principal al delegației române vizează continuarea sprijinului aliat pentru securitatea regiunii Mării Negre și consolidarea posturii de descurajare și apărare pe întreg Flancul Estic.
Totodată, președintele României va atrage atenția asupra consecințelor regionale generate de acțiunile Rusiei, inclusiv asupra României. În acest context, Nicușor Dan va pune accent pe necesitatea consolidării apărării aeriene și maritime, pe fondul incidentelor cu drone și al riscurilor generate de războiul aflat la granița NATO.
Una dintre temele centrale ale summitului este majorarea cheltuielilor pentru apărare.
La Summitul NATO de la Haga din 2025, statele aliate au convenit să aloce până în 2035 investiții anuale de 5% din PIB pentru apărare și domenii conexe, dintre care cel puțin 3,5% pentru cerințe militare de bază și până la 1,5% pentru infrastructură critică, reziliență, inovare și industria de apărare.
La reuniunea de la Ankara, această decizie intră într-o etapă de implementare mai concretă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le solicită aliaților planuri „clare, concrete și credibile” pentru atingerea noilor obiective, în contextul în care Statele Unite insistă ca statele europene să își asume o parte mai mare din responsabilitatea privind securitatea Alianței.
Citeşte şi: Nicușor Dan merge la Summitul NATO de la Ankara. România cere măsuri suplimentare de apărare la Marea Neagră
În marja summitului are loc și Forumul NATO pentru Industria de Securitate și Apărare, eveniment dedicat producției de echipamente militare, investițiilor și inovării în domeniu.
Potrivit NATO, forumul reunește oficiali, reprezentanți ai statelor aliate și ai industriei de apărare, fiind unul dintre cele mai importante evenimente organizate în cadrul summitului.
De asemenea, NATO pregătește anunțarea unor acorduri majore de înzestrare militară la Ankara, estimate la zeci de miliarde de dolari, într-un demers menit să demonstreze transformarea angajamentelor politice în capacități militare concrete.
Administrația Prezidențială a anunțat că Nicușor Dan va avea și o serie de întâlniri bilaterale în marja summitului.