Siegfried Mureșan, propus de PNL, USR și UDMR pentru funcția de prim-ministru, a declarat că negocierile pentru formarea noului Guvern trebuie să pornească de la prioritățile României, nu de la împărțirea funcțiilor.
Potrivit vicepreședintelui PNL, un acord privind viitorul Executiv poate fi obținut mai ușor dacă partidele implicate ajung mai întâi la un consens asupra reformelor și obiectivelor guvernării.
”Un acord pentru noul Guvern şi noul prim-ministru este mai uşor de realizat dacă există un numitor comun în privinţa priorităţilor României. Discuţiile trebuie să înceapă de la urgenţele României şi de la cine este dispus să îşi asume soluţionarea lor într-o guvernare proeuropeană. Noi, Partidul Naţional Liberal, suntem, dispuşi să ni le asumăm”, a scris, miercuri, 1 iulie 2026, pe Facebook, Siegfried Mureşan.
Citeşte şi: Ludovic Orban îl critică dur pe Nicușor Dan. „E doar marketing electoral”
Liderul liberal susține că și USR, respectiv UDMR, sunt pregătite să susțină aceste reforme.
”Să vedem dacă şi PSD îşi doreşte să fie parte a acestor măsuri. În mod cert, vorbind de o guvernare proeuropeană, nu putem avea niciun numitor comun cu partidele extremiste şi antieuropene din Parlament. Abia după ce cădem de acord asupra acestor urgenţe şi asupra soluţionării lor, putem discuta despre componenţa Guvernului”, a mai transmis liderul PNL.
Citeşte şi: Ce mutare pregăteşte Nicușor Dan în criza guvernamentală. Parlamentul intră în vacanţă
În opinia lui Siegfried Mureșan, discuțiile privind funcțiile trebuie lăsate la finalul negocierilor:
”Discuţiile despre persoane şi funcţii trebuie să fie mereu ultimele, nu cele care ne blochează”.
Parlamentul a intrat în vacanță, iar negocierile pentru formarea noului Executiv nu s-au încheiat, partidele nereușind deocamdată să ajungă la un acord. Președintele Nicușor Dan declara cu o zi în urmă că speră ca situația să fie rezolvată cât mai curând, subliniind că România are nevoie de un Guvern cu puteri depline, fără a avansa însă o soluție concretă.