Meciul dintre Argeş și Steaua, din cadrul etapei a șasea a play-off-ului ligii secunde, se va disputa joi, 24 aprilie 2025, începând cu ora 17:30, pe Stadionul Municipal din Mioveni. Partida va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Cu pași siguri spre revenirea în SuperLiga, Argeș o întâlnește pe Steaua, care, deși bine clasată, nu are drept de promovare. Este una dintre cele mai atractive confruntări ale rundei, marcând debutul etapei a șasea.
Argeș se află pe poziția a treia, cu 47 de puncte, la cinci în urma liderului Csikszereda și la patru de Steaua. Piteștenii au un avans de opt puncte față de Reșița și vin după un parcurs excelent în play-off, în care au obținut patru victorii și un egal. În runda anterioară, au reușit o victorie clară, scor 3-0, chiar în fața liderului Csikszereda, pe teren propriu.
Acasă, echipa condusă de Bogdan Andone a reușit să obțină opt victorii, o remiză și doar două înfrângeri în acest sezon. Principalul marcator al echipei este Robert Moldoveanu, cu șase reușite în Liga 2.
Remarcabil este faptul că Argeș a ajuns la 17 meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, fiind singura formație neînvinsă din play-off și având doar un gol primit în cele cinci partide disputate până acum.
Steaua se află pe locul 2, cu 51 de puncte, la doar unul de Csikszereda și patru peste Argeș. În cele cinci meciuri jucate în play-off, echipa lui Daniel Oprița a înregistrat trei victorii, un egal și o singură înfrângere. În etapa trecută, bucureștenii au învins în deplasare la Reșița, scor 2-0.
În ceea ce privește evoluțiile în deplasare, Steaua este echipa cea mai solidă din competiție: șapte victorii și patru remize, fără nicio înfrângere pe teren străin, și doar două goluri încasate în 11 meciuri. Golgheterul echipei este Bogdan Chipirliu, cu 12 goluri marcate în acest sezon.
În sezonul regulat, cele două echipe s-au întâlnit pe 6 august 2024, în Ghencea, și au încheiat la egalitate, 0-0. În play-off, în meciul tur din 30 martie 2025, Argeș a reușit să se impună chiar pe terenul Stelei, cu scorul de 2-1, prin golurile marcate de Mensah (minutul 8) și Moldoveanu (minutul 15), în timp ce pentru gazde a punctat Ignacio Garcia (minutul 18).
Superbet oferă cota 1,30 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gayde sau rezultat de egalitate în meciul Argeş – Steaua.
Articol susţinut de: Superbet.