Home » Sport » Espanyol – Real Madrid: miza pe liderul din LaLiga

Espanyol – Real Madrid: miza pe liderul din LaLiga

Redactia Redactia / 01.02.2025, 12:19
Espanyol – Real Madrid: miza pe liderul din LaLiga

Espanyol și Real Madrid se vor înfrunta sâmbătă, 1 februarie 2025, de la ora 22:00, pe Estadi Cornella – El Prat din Barcelona, într-un meci contând pentru etapa a 22-a din LaLiga. Partida va fi transmisă în direct de Digi Sport 2 și Prima Sport 2.

Va fi un duel între două echipe cu obiective opuse: Espanyol luptă pentru evitarea retrogradării, în timp ce Real Madrid ocupă prima poziție în clasament și își dorește să își consolideze avantajul.

Espanyol se află pe locul 18, cu 20 de puncte, la doar un punct de zona salvării. Formația catalană traversează o serie decentă, cu o victorie, trei remize și o înfrângere în ultimele cinci etape, iar în runda anterioară a obținut un egal pe terenul Sevillei, scor 1-1.

Pe teren propriu, echipa antrenată de Manolo Gonzalez a înregistrat cinci victorii, trei egaluri și trei înfrângeri în acest sezon. Cel mai bun marcator al echipei este Javi Puado, cu șapte goluri.

De remarcat că Espanyol nu a pierdut în ultimele trei etape (o victorie și două egaluri) și este neînvinsă în ultimele cinci meciuri de acasă, unde a obținut trei succese și două remize.

Real Madrid este lider în LaLiga, cu 49 de puncte, având un avans de patru puncte față de Atletico Madrid și de șapte față de Barcelona, ocupanta locului trei. Echipa lui Carlo Ancelotti este în formă, având patru victorii și un egal în ultimele cinci etape. În runda precedentă, madrilenii au câștigat categoric în deplasare, 3-0 cu Valladolid.

În plus, „Los Blancos” au avut un parcurs excelent și în celelalte competiții: s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Spaniei, după un 5-2 pe teren propriu cu Celta Vigo, și au bifat două victorii în Champions League, 5-1 cu Salzburg și 3-0 în deplasare cu Brest.

În meciurile din deplasare în acest sezon de LaLiga, Real Madrid a înregistrat șase victorii, patru remize și o singură înfrângere. Golgheterul echipei este Kylian Mbappé, cu 15 reușite.

De asemenea, madrilenii au al doilea cel mai bun atac din campionat, cu 50 de goluri înscrise, fiind depășiți doar de Barcelona (59 de goluri).

În tur, pe 21 septembrie 2024, Real Madrid s-a impus clar pe Santiago Bernabeu, scor 4-1, grație golurilor marcate de Carvajal (58), Rodrygo (75), Vini Jr. (78) și Mbappe (90, penalty), în timp ce Espanyol a punctat printr-un autogol al lui Courtois (54).

Superbet oferă cota 1,37 pentru pronosticul 2: victorie pentru oaspeţi în meciul Espanyol – Real Madrid.

Articol susţinut de: Superbet.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128