Home » Sport » Gică Hagi le ia căpitanul! Cine e jucătorul de 650.000 de euro care ajunge la Farul

Gică Hagi le ia căpitanul! Cine e jucătorul de 650.000 de euro care ajunge la Farul

Ioncea Iulian / 08.07.2024, 16:26

Farul Constanța se pregătește intens pentru următorul sezon al Ligii 1, iar Gică Hagi tot caută soluții pentru a-și întări lotul.

Potrivit jurnaliștilor de la BT Online, Victor Dican, căpitanul din sezonul trecut de la FC Botoșani, ar urma să părăsească echipa din Moldova și să ajungă sub comanda „Regelui”.

„Avem un lot destul de subțire. Probabil vor mai fi plecări. Probabil va pleca Dican la Farul. Mai avem nevoie de trei-patru jucători, ca să avem posturile dublate, să avem și alte soluții”, a spus Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, pentru sursa citată.

Victor Dican ar putea ajunge la Farul Constanța

Din câte se pare, conducerea de la FC Botoșani este de acord să renunțe la Victor Dican, doar că acesta încă este sub contract cu clubul. Astel, Farul Constanța ar trebui să plătească o sumă de transfe sau să ofere la schimb cel puțin un jucător.

Potrivit site-urilor de specialitate, căpitanul din sezonul trecut de la FC Botoșani valorează 650.000 de euro și ar putea juca în locul lui Dragoș Nedelcu sau al lui Tudor Băluță, jucători care nu mai continuă sub comanda lui Gheorghe Hagi și în sezonul viitor de Liga 1.