Home » Sport » Pariuri. Coasta de Fildeș – Norvegia. Ponturi şi cote Cupa Mondială 2026

Pariuri. Coasta de Fildeș – Norvegia. Ponturi şi cote Cupa Mondială 2026

Robert Stan / 30.06.2026, 08:05
Pariuri. Coasta de Fildeș – Norvegia. Ponturi şi cote Cupa Mondială 2026

Coasta de Fildeș și Norvegia se întâlnesc marți, 30 iunie, de la ora 20:00, pe AT&T Stadium din Arlington (Texas), într-un meci din 16-imile de finală ale Campionatului Mondial 2026. Partida va fi transmisă în direct de Antena 1.

Revenită la un turneu final după o pauză de 12 ani, Coasta de Fildeș încearcă să obțină o calificare istorică în „optimile” competiției, în timp ce Norvegia speră să confirme forma excelentă din ultimii ani.

Naționala pregătită de Emerse Fae a încheiat Grupa E pe locul secund, cu șase puncte. Ivorienii au învins Ecuador (1-0) și Curaçao (2-0), fiind învinși doar de Germania, scor 1-2.

Calificarea la Campionatul Mondial a fost obținută după câștigarea Grupei F din preliminariile africane, unde Coasta de Fildeș a acumulat 26 de puncte în 10 meciuri, cu unul mai mult decât Gabon.

La ultima ediție a Cupei Africii pe Națiuni, disputată în 2025, ivorienii au ajuns până în sferturile de finală, unde au fost eliminați de Egipt, scor 2-3.

Aceasta este a patra participare a Coastei de Fildeș la un Campionat Mondial. La precedentele trei prezențe, africanii nu au reușit să depășească faza grupelor.

Norvegia a încheiat Grupa I pe locul secund, cu șase puncte, după victoriile cu Irak (4-1) și Senegal (3-2) și înfrângerea suferită în fața Franței, scor 1-4.

Selecționata condusă de Stale Solbakken și-a asigurat calificarea la turneul final după ce a câștigat Grupa I a preliminariilor europene, cu 24 de puncte din opt partide, terminând cu șase puncte înaintea Italiei.

În Liga Națiunilor, norvegienii au câștigat Grupa 3 din Liga B și au promovat în Liga A, confirmând progresul înregistrat în ultimii ani.

Pentru Norvegia, aceasta este doar a patra participare la un Campionat Mondial și prima după ediția din 1998. Tot atunci a obținut și cea mai bună performanță din istorie, calificarea în optimile de finală.

Partida din 16-imile de finală ale Cupei Mondiale 2026 va reprezenta prima confruntare oficială dintre Coasta de Fildeș și Norvegia, cele două reprezentative nemaifiind adversare până acum într-un meci oficial.

Superbet oferă cota 1.32 pentru pronostic X2, rezultat egal sau victorie Norvegia (în 90 de minute)

Articol susținut de superbet

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128