Portugalia – RD Congo, meci din Grupa K a Campionatului Mondial 2026, este programat miercuri, 17 iunie 2026, de la ora 20:00, pe NRG Stadium din Houston, Texas, şi va fi transmis în direct de Antena 1.
Portugalia, una dintre candidatele la câştigarea trofeului mondial, şi RD Congo, revenită la un turneu final după o absenţă de 52 de ani, se întâlnesc în primul meci al Grupei K, din care mai fac parte Uzbekistan şi Columbia.
Selecţionata pregătită de Roberto Martinez s-a calificat la Campionatul Mondial 2026 după ce a ocupat primul loc în Grupa F a preliminariilor europene, cu 13 puncte obţinute în şase meciuri, cu trei mai multe decât Irlanda. În cel mai recent joc, un amical disputat pe 10 iunie 2026, Portugalia a învins Nigeria cu scorul de 2-1, la Leiria.
Ultima competiţie oficială la care au participat portughezii a fost Liga Naţiunilor 2024-2026. Portugalia a câştigat Grupa 1 din Liga A, iar în sferturile de finală a eliminat Danemarca, după 0-1 în deplasare şi 5-2 pe teren propriu. Ulterior, lusitanii au trecut de Germania în semifinale, scor 2-1, iar în finală au învins Spania după loviturile de departajare, în urma unui meci încheiat 2-2 atât după 90, cât şi după 120 de minute.
Portugalia participă pentru a noua oară la un Campionat Mondial, a şaptea consecutiv. Cea mai bună performanţă a sa rămâne locul al patrulea obţinut la ediţia din 2006, după 0-1 în semifinala cu Franţa şi 1-3 în finala mică împotriva Germaniei.
RD Congo, antrenată de Sebastien Desabre, a ajuns la Campionatul Mondial 2026 după ce a ocupat locul al doilea în Grupa B a preliminariilor africane, cu 22 de puncte acumulate în 10 partide, la două puncte în spatele Senegalului. Ulterior, congolezii au trecut de barajul de calificare, după 1-0 cu Camerun şi 1-1 cu Nigeria după 120 de minute, impunându-se cu 4-3 la loviturile de departajare. În cel mai recent meci, un amical disputat pe 9 iunie 2026, RD Congo a pierdut în faţa statului Chile, scor 1-2, la Cadiz, în Spania.
Ultima competiţie oficială la care au participat congolezii a fost Cupa Africii pe Naţiuni 2026, unde au ajuns până în optimile de finală, fază în care au fost eliminaţi de Algeria, scor 0-1, după prelungiri.
RD Congo a mai participat o singură dată la un Campionat Mondial, în 1974, când a pierdut toate cele trei meciuri disputate în faza grupelor.
Cele două reprezentative nu s-au întâlnit niciodată până acum, astfel că partida din Grupa K a Campionatului Mondial 2026 va consemna prima confruntare directă dintre Portugalia şi RD Congo.