Real Madrid – Benfica, confruntare din manşa secundă a play-off-ului pentru optimile Liga Campionilor UEFA, se joacă miercuri, 25 februarie 2026, de la ora 22:00, pe Santiago Bernabeu. Partida va fi transmisă în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Două dintre cele mai titrate cluburi din istoria competiţiei, Real Madrid şi Benfica, se reîntâlnesc după ce au fost adversare şi în faza principală, într-una dintre cele mai atractive „duble” ale acestei runde eliminatorii.
Real Madrid a încheiat grupa principală pe locul 9, primul sub linia calificării directe în optimi, cu 15 puncte obţinute din cinci victorii şi trei înfrângeri. În ultima etapă a fazei principale, madrilenii au cedat chiar pe terenul Benficăi, scor 2-4.
În actualul sezon din La Liga, formaţia pregătită de interimarul Alvaro Arbeloa ocupă poziţia a doua după 25 de etape, cu 60 de puncte, la unul în spatele rivalei Barcelona. În runda precedentă, Real Madrid a pierdut în deplasare cu Osasuna, scor 1-2.
Clubul blanco este cel mai de succes din istoria competiţiei, cu 15 trofee ale Ligii Campionilor (fosta Cupă a Campionilor Europeni), ultimul cucerit în 2024, după finala câştigată cu Borussia Dortmund, scor 2-2. De asemenea, Real Madrid a mai disputat trei finale pierdute, cea mai recentă în 1981, 0-1 cu Liverpool.
Benfica a încheiat grupa principală pe locul 24, ultimul care a asigurat calificarea în fazele eliminatorii, cu nouă puncte (trei victorii şi cinci înfrângeri). În ultima etapă, lusitanii au învins pe teren propriu Real Madrid, scor 4-2.
În Primeira Liga, echipa antrenată de Jose Mourinho se află pe locul 3 după 23 de etape, cu 55 de puncte, la şapte lungimi de liderul Porto. În cel mai recent meci oficial, Benfica s-a impus acasă cu AVS, scor 3-0.
Gruparea din Lisabona are în palmares două trofee ale competiţiei, obţinute în 1961 (3-2 cu Barcelona) şi 1962 (5-3 chiar împotriva lui Real Madrid). Benfica a mai disputat cinci finale, ultima pierdută în 1990, 0-1 cu Milan.
În afara duelului din tur, cele două formaţii s-au întâlnit cel mai recent pe 28 ianuarie 2026, în etapa a 8-a a fazei principale, când Benfica a câştigat la Lisabona în faţa lui Real Madrid, scor 4-2.
Superbet oferă cota 1.19 pentru pronosticul 1X: victorie pengtru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Real Madrid – Benfica.
Articol susţinut de: Superbet.