Home » Stiri Diaspora » Românul din Italia care a fost găsit înecat într-un lac. Cine este și ce apel a transmis familia îndurerată

Românul din Italia care a fost găsit înecat într-un lac. Cine este și ce apel a transmis familia îndurerată

Manolică Anca / 19.07.2022, 13:55
Românul din Italia care a fost găsit înecat într-un lac. Cine este și ce apel a transmis familia îndurerată

Vești triste din Italia, după ce un bărbat a fost găsit înecat în lacul Alcali din Prato (Toscana), Italia. Acesta fusese dat dispărut de către familia sa și încă nu se cunosc date cu privire la moartea lui. Cine este românul din Italia care a fost găsit înecat în lac și ce a transmis familia acestuia.

Românul găsit înecat într-un lac din Italia

Pericolul din ape face noi și noi victime. De această dată, este vorba despre un cetățean român, în vârstă de 35 de ani, care a fost găsit înecat în lacul Alcali din Prato (Toscana), Italia, în seara zilei de luni, 18 iulie. Deocamdată nu se știu prea multe informații cu privire la modul în care a bărbatul în acea întindere de apă. Așadar, se merge pe ambele ipoteze: să fi fost un accident sau un gest disperat.

Trupul lui Marius Jecu, bărbatul cu pricina, a fost găsit în jurul orei 19:45, în lacul artificial din zona străzii De Gasperi, în estul orașului Prato, la o distanță mică de Interport și Gonfienti, informează Notizie di Prato.

Acesta fusese dat dispărut, iar unitățile de pompieri de la Protecția Civilă s-au sesizat și au pornit căutările în jurul orei 16:00. Potrivit martorilor, ultima dată a fost văzut chiar lângă lacul Alcali, în care a fost găsit fără suflare.

La fața locului, pe lângă polițiști și pompieri, au sosit magistratul de gardă și medicul legist. Aceștia urmează să facă cercetări pentru a descoperi cum a ajuns bărbatul român în apă și care au fost cauzele morții.

Apelul disperat făcut de familia îndurerată

Fratele lui Marius Jecu, care era originar din județul Galați, a scris o postare emoționantă pe contul său de Facebook, prin care cere ajutorul comunității pentru a putea face față cheltuielilor de repatriere. Din păcate, aceste costuri sunt foarte ridicate.

„Clipe de coșmar pentru familia noastră după decesul fratelui meu la numai 35 de ani…. Tragedia asta ne-a cutremurat pe toți cei care l-am cunoscut, atât nucleul familiar, cât și cunoștințele lui care știu cine și cât de bun a fost Marius cu toată lumea. Rog atât pe cei care l-ați cunoscut pe Marius, cât și pe cei ce ne cunosc și înțeleg durerea prin care trecem și vreți să ne dați o mână de ajutor să-l putem aduce în țară, să contribuie atât cât poate pentru a strânge capitalul necesar repatrierii.

Valentin Jecu – IBAN- IT56Q0306921529100000013883;
Bratu Aurica – IBAN- RO69RNCB0705112038040001.

Orice sumă e binevenită și vă mulțumesc din suflet în numele întregii familii pentru ajutorul acordat!!”

Mesajul fratelui românului din Italia care a fost găsit înecat într-un lac
Mesajul fratelui românului din Italia care a fost găsit înecat într-un lac

Din fotografia postată mai sus, s-ar părea că bărbatul avea un copilaș care acum a rămas pe vecie fără tată. Dumnezeul să îl odihnească!