Home » Life & Style » Cât costă o coroană de flori, în funcție de modelul ales. Ce pun la dispoziție unele servicii funerare

Cât costă o coroană de flori, în funcție de modelul ales. Ce pun la dispoziție unele servicii funerare

Alexandru Cazacu / 25.02.2021, 14:15
Cât costă o coroană de flori, în funcție de modelul ales. Ce pun la dispoziție unele servicii funerare

O înmormântare este întotdeauna un moment de supărare pentru toată lumea. Cu toate acestea, dacă ești pus în situația de a cumpăra o coroană de flori este bine să știi ce prețuri au unele servicii funerare. Așadar, noi îți vom spune cât costă o coroană de flori în această perioadă.

Cât costă o coroană de flori în funcție de modelul ales

Serviciile funerare dispun de o mulțime de modele de astfel de coroane de flori pentru înmormântare, iar prețurile lor diferă în funcție de model, de materialele din care sunt făcute și dacă sunt naturale sau artificiale. Costurile unei coroane de flori sunt foarte variate, cele mai ieftine pot fi situate între 70 de lei și 100 de lei, iar unele mai scumpe pot ajunge la 400 de lei, însă pot să depășească această sumă.

După cum spuneam, în funcție de mai multe criterii prețul acestor coroane poate urca. Mai exact, dacă optăm pentru o coroană mai simplă, făcută din flori artificiale pe un suport modest din brad sau pin, ar trebui să scoatem din buzunar în jur de 100 de lei. Pe de altă parte, o coroană din flori naturale va fi mai scumpă. În funcție de dimensiunile, aranjamentul și de florile folosite la confecționarea acesteia, trebuie să plătim de la 180 de lei până la aproximativ 400 de lei.

[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]

În schimb, dacă buzunarul vă permite acest lucru, puteți alege și coroane pentru înmormântare mai scumpe. Unele sericii funerare au la vânzare coroane de lux, care au prețuri mai piperate. Acestea pot depăși lejer suma de 400 de lei și pot ajunge chiar și la 1.000 de lei. Însă aceste coroane vor avea dimensiuni mai mari și vor fi realizate din mai multe flori mai scumpe.

Mesaje pentru coroane de flori pentru înmormântare

Dacă sunteți puși în situația de a cumpăra o astfel de coroană de flori, trebuie să știți că acestea vin de obicei cu o panglică pe care se scrie un mesaj. Acesta trebuie să fie simplu și frumos și este ales în funcție de legătura cu persoana care a plecat dintre noi. Mai jos aveți câteva dintre mesaje folosite cel mai des la coroanele pentru înmormântare.

  • Un om atât de iubit! Te purtăm mereu în amintirile noastre!
  • Regrete eterne!
  • O pierdere mare pentru noi toți…
  • Suntem adânc îndurerați!
  • Suntem alături de familia îndurerată!
  • Cu binecuvântări, rugăciune și iubire…
  • Ne vom aminti cu drag, te vom iubi, te vom păstra în sufletele noastre pentru totdeauna!
  • Nici un cuvânt nu poate umple golul pe care îl simt acum în suflet!
  • Alinare și iubire din partea…
  • Îmbrățișări și iubire în aceste clipe dificile! De la…
  • Adio, prieten drag!
  • Te vom iubi mereu!
  • Gânduri de iubire în aceste clipe de tristețe…
Ce prețuri au coroanele de flori
Ce prețuri au coroanele de flori
  • Vei rămâne mereu în inimile noastre!
  • Un pios omagiu…
  • Cu adâncă durere în suflet…
  • Prețuire și amintire eternă!
  • Odihnă veșnică!
  • Dormi în pace…
  • Recunoștință veșnică
  • Condoleanțe, Colegii…
  • Cu sufletul îndurerat…
  • Îngerii să fie te călăuzească!
  • Adâncă prețuire și veșnică amintire!
  • Vei rămâne mereu în amintirea noastră!
  • Te purtăm în suflete pentru totdeauna!