Home » Știri » Harrison Ford a avut parte de al cincilea incident aviatic din viață

Harrison Ford a avut parte de al cincilea incident aviatic din viață

Sebastian Rotaru / 15.02.2017, 15:43
Harrison Ford a avut parte de al cincilea incident aviatic din viață

Actorul Harrison Ford, în vărstă de 74 de ani, se pare că are un ghinion care nu-l lasă în pace când vine vorba despre pilotatul avioanelor.

La aproximativ doi ani după ce a distrus un avion într-un golf, actorul Harrison Ford a fost implicat „într-un posibil accident grav”, luni, după ce s-a prăbuști cu avionul său Husky cu un singur motor, potrivit NBC, citată de Guardian.

În timp ce se apropia de un aeroport din Orange Country, California, Ford a vrut „din greșeală” să aterizeze altundeva decât pe o pistă, iar în cursa lui nebună a trecut peste un Boeing 737 al American Airlines, la bordul căruia se aflau 116 persoane.

„Acel avion de pasageri trebuia să fie sub mine?”, l-a întrebat Harrison Ford pe controlorul de trafic.

Purtătorul de cuvânt al Administrației Federale de Zbor, Ian Grego, nu a putut confirma că Ford conducea avionul, model Husky și că acesta a zburat peste un Boeing 737, adăugând că pilotul a citit instrucțiunile de decolare și de aterizare.

În martie 2015, Harrison Ford a fost grav rănit în timp ce avionul său din Al Doilea Război Mondial s-a prăbușit în Los Angeles, după ce motorul s-a oprit la puțin timp de la decolare. Norocul a fost să nu fie nimeni rănit, deoarece actorul s-a prăbușit cu avionul într-un loc unde nu se aflau oameni.

De asemenea, în anul 1999, Ford s-a prăbușit cu un elicopter în timp ce învăța să facă autorotații, în Ventura County, situată în nord-vestul Los Angesului. În anul 2000, în timp ce zbura cu un Beechcraft Bonanza, Harrison Ford a trebuit să aterizeze de urgență pe Aeroportul Internațional Lincoln din Nebraska, deoarece vântul sufla cu putere și risca să îl doboare

Culmea, actorul este cunoscut pentru rolul său de pilot maverick din seria Star Wars. În timp ce se afla la filmările din 2014 pentru Star Wars: Trezirea Forței, actorul a fost implicat într-un accident în avionul în care filma, din urma căruia și-a rupt piciorul. Compania care a produs avionul cu pricina a fost amendată cu două milioane de dolari, pentru că s-a constatat că ușa hidraulică în care s-a rănit actorul putea să îl omoare.